Cinci persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite în urma unor incendii de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei. Anunțul a fost făcut vineri, 21 iunie, de ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca.
„Au fost cinci morţi şi 44 de răniţi, dintre care zece în stare gravă” în două zone din apropierea oraşului Mardin, a scris ministrul Sănătăţii din Turcia, Fahrettin Koca, pe reţeaua socială X.
Imaginile publicate pe reţelele sociale arată un incendiu uriaş care luminează cerul în timpul nopţii şi nori mari de fum.
Patru echipe pentru intervenţii de urgenţă şi 35 de ambulanţe au fost trimise la faţa locului, a precizat ministrul Koca, potrivit Agerpres.
Incendiul s-a extins rapid
Conform ministrului turc de Interne, Ali Yerlikaya, incendiul a izbucnit joi seară într-o zonă aflată la aproximativ 30 de kilometri sud de oraşul Diyarbakir şi s-a extins rapid, fiind alimentat de vântul puternic. Au fost afectate cinci sate.
„Din nefericire, trei persoane din regiunea Diyarbakir şi două din regiunea Mardin şi-au pierdut viaţa”, a scris ministrul Yerlikaya pe X, fostul Twitter.
Sursa: Newsinn