Fostul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, scapă basma curată! Polițiștii care l-au oprit în trafic, sancționați

Au început repercusiunile asupra polițiștilor care l-au oprit anul trecut în trafic pe procurorul Daniel Horodniceanu! El a scăpat fără nicio sancțiune după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a iertat, relatează realitatea.net În schimb, polițiștii care l-au oprit în trafic pentru nereguli au primit sancțiuni. 

Și mai halucinant este faptul că procurorul a sesizat Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în cazul agenților. Totul, pe motiv că oamenii legii au realizat filmarea din seara cu pricina cu telefonul personal, nu cu echipamentul body-cam și a fost apoi predată presei.

Cazul procurorului Daniel Horodniceanu, fostul șef al DIICOT care i-a umilit pe polițiștii de la rurală, amânat la Inspecția Judiciară

Daniel Horodniceanu este cunoscut printre colegii săi ca un caracter răzbunător care s-ar fi folosit de multe ori în trecut de relațiile pe care le are în toate instituțiile de stat din România. 

Daniel Horodniceanu rămâne în funcție, deși numeroase voci din procuratură îi cer demisia – Vicepreședintele CSM a fost trimis în judecată disciplinară

Sursa: Realitatea din Justitie

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri