Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Potrivit Ministerului Educaţiei, în cadrul primei sesiuni a examenului naţional de bacalaureat 2024, s-a desfăşurat, marţi, proba obligatorie a profilului (discipline, în funcţie de profil: Matematică şi Istorie).

Au participat 123.647 de candidaţi din totalul celor 126.571 de candidaţi înscrişi (toate promoţiile) pentru a o susţine. Rata de prezenţă a fost de 97,7%.

Au absentat 2.889 de candidaţi, iar 35 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Subiectele/baremul de evaluare au fost publicate la ora 15:00, pe site-ul dedicat.

După ziua de pauză de miercuri, 3 iulie, sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului continuă joi, 4 iulie, cu proba la alegere a profilului şi specializării, în timp ce ultima probă scrisă (Limba si literatura maternă) se va desfăşura vineri, 5 iulie.

Afişarea primelor rezultate (în centrele de examen şi online) este programată în data de 8 iulie (până la ora 12:00).

Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen şi online).

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri