Grecia se confruntă cu temperaturi extreme. Risc de incendii și furtuni: MAE recomandă precauție în anumite regiuni

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului meteorologic elen, miercuri vor fi înregistrate temperaturi foarte ridicate în anumite zone ale țării. Ca urmare, Ministerul grec al Protecției Civile și al Crizelor Climatice a emis o avertizare privind un risc foarte ridicat de izbucnire a incendiilor în următoarele regiuni:

Peloponez (Laconia)
Insula Kythira
Insula Creta (Chania)

Cetățenii români sunt înștiințați să acorde o atenție sporită și să respecte instrucțiunile autorităților locale în aceste zone aflate sub risc de incendii forestiere.

Serviciul elen de Meteorologie avertizează că masele de aer instabile vor provoca înrăutăţirea vremii, în principal în centrul şi nordul Greciei, în intervalul 3-4 iulie 2024, producând ploi abundente şi furtuni care vor fi însoţite de fulgere şi grindină.

Astfel, sunt prognozate cantităţi mari de precipitaţii, miercuri, în Macedonia de Est, Tracia, Macedonia Centrală şi în plus, joi, în Tesalia, Insulele Sporade, Insula Evia, estul Greciei Centrale şi sud-estul provinciei Peloponez.

Având în vedere riscurile care decurg din apariţia acestor fenomene meteorologice extreme, autorităţile române atrag atenţia că în intervalul menţionat, circulaţia pe drumurile publice poate fi restricţionată, recomandând conducătorilor auto să verifice starea drumurilor pe site-ul oficial al Poliţiei elene: www.astynomia.gr.

MAE recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de internet a Ministerului grec al Protecţiei Civile şi al Crizelor Climatice, care conţine informaţii oficiale despre incendiile de vegetaţie, un ghid de autoprotecţie împotriva incendiilor, precum şi hărţi zilnice de prognoză a incendiilor https://civilprotection.gov.gr/xartis. În caz de incendiu, cetăţenii sunt rugaţi să anunţe imediat Serviciul de Pompieri la numărul 199.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106714035) şi Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088).

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Atena (+306978996222) şi Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro (Sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.ro şi http://salonic.mae.ro.

Totodată, cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă pot accesa aplicaţia digitală „mAIGreece”, realizată de către Ministerul elen al Turismului, disponibilă şi în limba română: https://www.gov.gr/en/upourgeia/upourgeio-tourismou/tourismou/maigreece.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri