ÎNSCRIEREA LA UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „CAROL DAVILA”. CE TREBUIE SĂ ȘTIE ABSOLVENȚII DE LICEU

 

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” a precizat miercuri că înscrierea la concursul de admitere are loc exclusiv online, operaţiunile necesare fiind mult simplificate, iar platforma este conectată cu Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) şi notele de la examenul de Bacalaureat sunt importate automat, odată ce situaţia şcolară este definitivată.

„Având în vedere preocupările apărute în spaţiul public cu privire la posibilitatea ca absolvenţii de liceu care au depus contestaţii la examenul de Bacalaureat să nu se încadreze în perioada planificată pentru înscriere la facultate din cauza duratei mai mari de eliberare a adeverinţelor/diplomelor, facem următoarele precizări: înscrierea la concursul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti are loc exclusiv online, operaţiunile necesare înscrierii fiind mult simplificate, platforma de admitere este conectată cu Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), notele de la examenul de Bacalaureat fiind importate automat, odată ce situaţia şcolară este definitivată”, a explicat instituţia de învăţământ superior.

UMF „Carol Davila” recomandă candidaţilor care nu au primit încă rezultatul contestaţiilor la Bacalaureat să îşi deschidă cont în platforma de admitere, să completeze toate câmpurile obligatorii şi să încarce documentele necesare, urmând ca diploma/adeverinţa de Bacalaureat să o transmită în momentul în care aceasta este disponibilă.

Universitatea menţionează că luni, cu o zi înaintea finalizării înscrierii, va analiza situaţia în cadrul şedinţei de Consiliu de Administraţie, luând în calcul inclusiv posibilitatea de prelungire a perioadei.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri