URSUL CARE A UCIS O TÂNĂRĂ PE TRASEUL TURISTIC JEPII MICI A FOST ÎMPUȘCAT

Ursul care a ucis o tânără aflată pe traseul turistic Jepii Mici din Bucegi a fost împușcat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova. Animalul prezenta pericol pentru salvatorii prezenți la fața locului, întrucât a încercat în repetat rânduri să îi atace, conform autorităților.

În urma evenimentului s-a constituit echipa de intervenţie, iar animalul, care era extrem de agresiv, a fost împuşcat. O tânără turistă a fost atacată de un urs pe Jepii Mici, salvatorii montani afirmând că fata atacată a fost târâtă şi sfâşiată de animal.

Victima a fost găsită, iar recuperarea trupului acesteia era extrem de dificilă din cauza prezenţei în zonă a animalului. „Am fost anunţaţi că o turistă a fost atacată de urs pe traseul Jepii Mici, în apropiere de Valea Spumoasă. O echipă de intervenţie a Salvamont Prahova s-a deplasat în zonă şi, în urmă cu puţin timp, au coborât în rapel pe firul văii, unde au găsit victima, din păcate decedată. Operaţiunea de recuperare este extrem de dificilă, din cauza terenului accidentat şi a prezenţei în continuare a ursului, care se află la aproximativ 10-15 m de salvatorii montani”, a transmis anterior Salvamont Prahova.

Președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a povestit, la un post TV, cum s-a întâmplat tragedia.

 
 

„Din informațiile pe care le avem, ursul a atacat-o pe tânără pe potecă, a tras-o în vegetația de lângă potecă și undeva în această vegetație a scăpat-o într-o prăpastie și a căzut acolo. Ursul a coborât după ea, iar persoana care a rămas în potecă și a văzut tot ce s-a întâmplat a sunat la 112 și de aici s-a declanșat acțiunea de recuperare sau de salvare.

Cei de la jandarmi au venit și au recuperat persoana care a rămas în potecă, iar colegii mei au coborât jos în prăpastie, unde din păcate, leziunile pe care le avea victima erau incompatibile cu viața.

 
 

S-a încercat extragerea trupului cu elicopterul, dar valea era foarte îngustă, nu s-a putut face trolierea, iar colegii mei, au fost 12 salvamontiști, au fost acolo și au început coborârea terestră, coborâre care s-a terminat în urmă cu câteva minute.

Ursul a fost tot timpul în apropiere, probabil a considerat că este prada lui sau trofeului și a încercat să-l recupereze. Nu i-a atacat pe colegi, dar aceștia au strigat, și-au făcut simțită prezența și n-au avut probleme.

Probabil specialiști în domeniu pot să ne spună ce se întâmplă cu animalele, de au un asemenea comportament. Ursul poate fi turbat, se poate îmbolnăvi de această boală și poate să acționeze neprevăzut. Poate din cauza căldurii.

Nu cred că el a fost surprins în potecă de de victimă și luat pe neașteptate, pentru că ei au niște simțuri foarte bune și cu siguranță simțeau persoana de la distanță. Deci nu avem foarte multe informații, dar probabil cineva va studia ce s-a întâmplat sau care e comportamentul animalelor în această perioadă și va identifica ce s-a întâmplat. 

 
 

Este regretabil, e un traseu circulat de turiști, este păcat că animalele s-au învățat, vin în preajma lui, dar sperăm că se vor lua măsurile necesare și turismul montan se va putea desfășura în siguranță”, a spus șeful Salvamont România.

În cauză a fost deschis un dosar pentru pentru ucidere din culpă, a precizat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Laura Antimiu.

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri