PRIORITĂȚILE GABRIELEI FIREA ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN: EGALITATE DE GEN ȘI INVESTIȚII ÎN EDUCAȚIE

Preşedinta PSd Bucureşti, Gabriela Firea, anunţă după prima zi în mandatul din Parlamentul Europea că îşi începe activitatea şi în cele două comisii din care va face parte, FEMM – Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen şi CULT – Comisia pentru cultură şi educaţie

”Prima zi a noului Parlament European. Începem activitatea pentru următorii 5 ani, în interesul românilor şi pentru consolidarea poziţiei României la nivel european. Am ales preşedintele noului parlament, dar şi pe cei 14 vicepreşedinţi! O victorie pentru România şi a grupului S&D este alegerea colegului nostru Victor Negrescu în funcţia de vicepreşedinte al PE. Felicitări, Victor”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Firea precizează că începe activitatea şi în cele două comisii din care va face parte, FEMM – Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen şi CULT – Comisia pentru cultură şi educaţie. ”Priorităţile grupului Socialists and Democrats Group in the European Parliament în Comisia FEMM, printre altele, vor fi: inalizarea Directivei europene pentru drepturile victimelor violenţei domestice. condamnarea violenţei bazate pe gen, la nivel european, egalitate între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii, la nivel economic şi la nivelul reprezentării politice, acces egal la educaţie pentru femei şi bărbaţi, asigurarea dreptului la sănătate şi servicii medicale reproductive de calitate”, subliniază Firea.

Gabriela Firea arată că, în Comisia CULT vor milita, printre altele, pentru continuarea demersurilor pentru dreptare socială prin educaţie.

”Toţi copiii trebuie să aibă acces la servicii educaţionale de calitate”, spune ea. O altă prioritate este stabilirea ca pentru Educaţie să existe o alocare bugetară de minimum 10% din PIB-ul fiecărui stat membru.

Ea a precizat că alte priorităţi sunt completarea strategiei europene la nivel cultural începând cu Noua Agendă Europeană pentru Cultură., crearea cadrului legislativ european pentru sprijinirea artiştilor printr-o directivă europeană care să stabilească statutul şi salarii adecvate angajaţilor din domeniul cultural şi artistic, punerea în valoare a patrimoniului cultural european şi promovarea turismului prin programe de restaurare şi refolosire a clădirilor industriale abandonate, bani în plus pentru Cultură din fondurile structurale şi de investiţii, asigurarea implementării Regulamentului european privind libertatea presei, monitorizarea implementării Directivei serviciilor mass-media audiovizuale, în principale pentru protecţia copiilor şi completarea Strategiei Europene pentru Tineret pentru includerea tinerilor în procesul decizional la nivel naţional şi european.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri