DOI BĂRBAȚI CARE FĂCEAU DIALIZĂ, SALVAȚI DE UN CADRU MEDICAL AFLAT ÎN MOARTE CEREBRALĂ

Familia medicului a fost de acord ca acesta să-și doneze rinichii celor doi pacienți dializați.

Familia unui cadru medical aflat în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea rinichilor acestuia către doi bărbați care făceau dializă. În weekend, intervențiile chirurgicale s-au desfășurat la Centrul Regional de Transplant Renal din Iaşi, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Spitalului ‘Dr.C.I.Parhon’, conf. univ. dr. Ionuţ Nistor.

Potrivit acestuia, beneficiarii sunt doi bărbaţi – unul din Oneşti, judeţul Bacău, în vârstă de 47 de ani, iar celălalt în vârstă de 55 de ani, din judeţul Neamţ, care avea o boală genetică moştenită şi se afla în program de dializă de doi ani, relatează Agerpres.

„Ambii pacienţi sunt în Secţia de Transplant şi post operator se recuperează foarte bine”, a spus Ionuţ Nistor.

Importanța implicării donatorilor

Aceste două intervenţii de transplant nu ar fi fost posibile dacă familia donatorului, un cadru medical aflat în moarte cerebrală la Spitalul din Moineşti, judeţul Bacău, nu ar fi fost de acord.

Potrivit statisticilor unităţii medicale, de la începutul anului au fost făcute 23 de intervenţii de transplant, 8 dintre ele fiind de la donatori vii.

„Această cifră este uşor mai mică decât anul trecut, când în aceeaşi perioadă au fost 27 de transplanturi. Pe tot parcursul anului 2023 au fost făcute 55 de intervenţii de transplant. Ne dorim ca centrele de identificare a potenţialilor donatori din fiecare judeţ să fie active şi astfel numărul pacienţilor aflaţi pe lista de aşteptare să scadă.

Fără ajutorul lor, cei peste 400 de pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare pentru un transplant renal nu au şanse la o viaţă mai bună. Sunt mulţi pacienţi tineri, unul dintre ei, în vârstă de 41 de ani, ultimul, a fost internat în garda de ieri. Aceşti pacienţi au o şansă doar dacă se identifică un donator şi se face intervenţia de transplant”, a declarat conf. univ. dr. Ionuţ Nistor.

Natura urgentă a intervențiilor

La rândul său, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Renal Iaşi, prof. univ. dr. Adrian Covic, a evidenţiat importanţa donării.

„Avem o echipă foarte bună. Dacă înainte aveam unul sau doi medici, acum avem zece. Practic, oricând putem trimite medici şi în două locaţii pentru recoltare sau intervenţii. Am reuşit să creăm o echipă mare, largă, de chirurgi care să poată să recolteze sau să facă oricând intervenţii.

Nu avem duminică, nu avem sărbători. Unii dintre noi eram la o petrecere, la nuntă, când au început să ne sune telefoanele şi am plecat imediat de acolo exact ca în filme. De sâmbătă şi până duminică s-a lucrat la foc automat. Au fost aduşi şi investigaţi 10 pacienţi din tot teritoriul Moldovei, de la Galaţi până la Suceava, câţiva fiind şi din Constanţa. Iată, Centrul din Iaşi acoperă nu doar teritoriul Moldovei”, a arătat prof. univ. dr. Adrian Covic.

Deschiderea pacienților este necesară

Potrivit acestuia, pentru reuşita intervenţiei e nevoie şi de deschiderea pacienţilor dializaţi la o schimbare.

„Sunt cazuri în care trebuie să îşi dorească şi pacientul. Permanent avem oameni care nu sunt decişi. Unul a spus că trebuie să se mai gândească, un altul era la piaţă şi a cerut să îi mai lăsăm timp ca să facă cumpărăturile.

Transplantul este un act bilateral, adică programul naţional oferă o şansă, dar beneficiarul trebuie să îşi asume şi un regim ulterior, pentru că intervenţiile merg bine pentru cei care îşi doresc şi respectă indicaţiile noastre.

Am avut recent un caz al unui pacient care s-a gândit că nu mai are nevoie să ia pastile după transplant. Aşa de bine se simţea. Este important de subliniat că disciplina e bună pentru ei, pentru sănătatea şi viaţa lor. Post operator, beneficiarii transplanturilor trebuie să urmeze un tratament şi indicaţiile medicilor cu foarte multă disciplină”, a mai spus dr. Covic.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri