DOUĂ PERSOANE, ARESTATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Două persoane au fost arestate pentru că au deţinut şi comercializat droguri de risc şi mare risc către mai mulţi consumatori, inclusiv minori, din judeţul Alba, cu sume între 50 şi 100 de lei gramul.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Poliţia Română, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracţională a doi cetăţeni, cercetaţi pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc. În sarcina uneia dintre persoane s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse cu efecte psihoactive.

Din materialul probator administrat în cauză a reieşit că, în perioada 2023 – iulie 2024, acestea ar fi deţinut, manipulat şi comercializat droguri de risc şi mare risc (canabis, 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal şi substanţă cristalină 4-CMC), către mai mulţi consumatori, inclusiv minori, din judeţul Alba, cu sume între 50 şi 100 de lei gramul.

Cu privire la una dintre persoane, cercetările au relevat că, pe parcursul anului 2023, ar fi deţinut, manipulat şi vândut diferite cantităţi de substanţă psihoactivă, 2 MMC.

În urma percheziţiei domiciliare efectuate au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus, joi, reţinerea celor două persoane, pentru 24 de ore, iar vineri judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia şi al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri