BULGARIA SE AŞTEAPTĂ LA UN SEZON TURISTIC SOLID ÎN 2024

Bulgaria se îndreaptă spre un sezon turistic solid, numărul turiştilor străini ar putea depăşi anul acesta 13 milioane, ceea ce ar reprezenta un avans de 7% faţă de nivelul de 12,5 milioane de vizitatori străini din 2019, înaintea pandemiei, a estimat Rumen Draganov, director în cadrul Institutului pentru Analize şi Evaluări în Turism (IAAT), informează Novinite.

Totuşi, oficialul a scos în evidenţă temerile privind turismul de la Marea Neagră. Deşi în primele trei luni din 2024 s-a înregistrat o creştere între 25 şi 30% a numărului vizitatorilor străini, a existat un declin de aproape 4% în iunie faţă de perioada similară din 2019, în special din cauza deficienţelor ofertelor de turism la malul mării, pe segmentul de digitalizare şi marketing.

Draganov a criticat hotelurile de la malul mării pentru deficienţele în domeniul digitalizării, inclusiv optimizarea slabă pe segmentul motoarelor de căutare şi strategiile inadecvate de marketing. Pentru rezolvarea problemelor, el a cerut noi servicii de promovare, îmbunătăţirea prezenţei în social media, a site-urilor hotelurilor şi a comunicării cu clienţii.

În privinţa oraşului Burgas şi a regiunii înconjurătoare, Draganov a atras atenţia asupra lipsei promovării turismului local şi a campaniilor eficiente de marketing, în contrast cu abordarea proactivă din alte zone.

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri