MUSONUL A FĂCUT SUTE DE MORŢI ÎN INDIA ŞI NEPAL ÎNCEPÂND DIN IUNIE

Ploile torenţiale au ucis sute de persoane, începând din iunie, în India şi Nepal, unde inundaţiile şi alunecările de teren din acest sezon musonic au provocat pagube generalizate, au indicat marţi date oficiale, informează AFP.

Serviciul meteorologic indian a avertizat săptămâna aceasta cu privire la „ploi violente” în majoritatea statelor din sudul şi nord-estul ţării.

Marţi, echipele de salvare căutau două persoane date dispărute după o creştere bruscă a apelor care a ucis nouă persoane în districtul Una din statul Himachal Pradesh, a declarat pentru AFP o responsabilă a districtului, Shikha Rana. Un vehicul a fost luat de ape, potrivit martorilor.

În statul Uttar Pradesh (nord), cel puţin 17 persoane au murit în urma inundaţiilor de săptămâna trecută.

În vest, zonele deşertice din Rajasthan se află, la rândul lor, sub ape. Cel puţin 22 de persoane şi-au pierdut viaţa în acea regiune începând de duminică, potrivit mass-media locale.

În nordul ţării, Uttarakhand este de asemenea afectat de inundaţii, care au ucis cel puţin 51 de persoane de la începutul lunii iunie, potrivit datelor furnizate de guvernul local.

De asemenea, în iulie, peste 200 de persoane şi-au pierdut viaţa în statul sudic Kerala, după ce alunecările de teren au afectate sate şi plantaţii de ceai.

În lunile mai şi iunie, ţara a fost deja afectată de un val de căldură, în capitala New Delhi temperaturile urcând până la 49,2 grade Celsius.

Dezastrele naturale legate de condiţiile meteorologice sunt frecvente în această perioadă, care se întinde din iunie până în septembrie, însă schimbările climatice cresc frecvenţa şi gravitatea acestora, potrivit experţilor.

India este al treilea cel mai mare emiţător de gaze cu efect de seră din lume. Ţara s-a angajat să atingă neutralitatea carbonului până în 2070, cu două decenii mai târziu decât majoritatea ţărilor industrializate din Occident.

În ţara vecină, Nepal, 171 de persoane au murit de la începutul sezonului musonic, la mijlocul lunii iunie, dintre care 109 în urma unor alunecări de teren, conform autorităţii responsabile cu gestionarea dezastrelor naturale.

Peste 40 de persoane sunt date dispărute, iar cel puţin 200 de locuitori au fost răniţi.

În districtul Chitwan (centru), două autocare au fost luate de apele unui râu la mijlocul lunii iulie, după ce au trecut peste barierele de siguranţă rutieră în timpul unei alunecări de teren, provocând moartea a circa 50 de persoane.

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri