UN BĂRBAT CARE AMENINȚA TRECĂTORII CU O ȘURUBELNIȚĂ ÎN ZONA AMBASADEI FRANȚEI DIN BUCUREȘTI A FOST REȚINUT DE JANDARMI

Jandarmii au imobilizat și încătușat marți un bărbat care amenința trecătorii cu o șurubelniță, în zona ambasadei Franței din București. Bărbatul, despre care jandarmii spun că a mai fost condamnat la închisoare în trecut, mai avea la el alte patru foarfeci. El a fost dus la poliție și ulterior la spital pentru „îngrijiri de specialitate”. 

„În această după-amiază, în jurul orei 15:45, pe strada Biserica Amzei din Capitală, jandarmii bucureșteni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu la un obiectiv diplomatic, au observat un bărbat care amenința trecătorii cu un obiect ascuțit. Jandarmii au intervenit imediat, reușind să-l imobilizeze și să-l încătușeze”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Conform jandarmilor, un trecător a sunat la 112 iar la fața locului au apărut două echipaje de Poliție și Jandarmerie.

„Asupra bărbatului au fost găsite, printre alte bunuri, patru foarfece și o șurubelniță”, a precizat sursa citată.

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani a fost dus la Poliție unde „au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice”. De asemenea, „a fost solicitată o ambulanță care a transportat persoane în cauză la o unitate spitalicească, pentru acordarea de îngrijiri specifice”, a mai precizat Jandarmeria.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri