Un copil în vârstă de doi ani a fost salvat de pompieri, miercuri seara, după ce a căzut într-un puţ de irigare din localitatea teleormăneană Peretu.
În urma unui apel la 112, la faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri de la Detaşamentul Roşiorii de Vede, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman.
„Ajunşi acolo în doar câteva minute, salvatorii au constatat că e vorba de un copil de aproximativ doi ani, care se afla cu bunicul la păscut cu oile, iar din neatenţie a căzut într-un puţ de circa 3,5 metri, cu un diametru de aproape 30 de centimetri. Băieţelul se afla la aproximativ 2,5 metri în adâncime, prins în tubulatura puţului de irigare, cu picioarele în apă, conştient, însă cu atac de panică”, se precizează într-o informare transmisă de ISU Teleorman.
Pompierii au folosit pentru extragerea copilului o cordiţă din dotarea autospecialei de descarcerare, operaţiunea de salvare durând mai puţin de cinci minute.
Copilul a fost preluat de echipajul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman, care i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la Spitalul Municipal „Caritas”, pentru investigaţii amănunţite.
AGERPRES
Sursa fotografiilor: ISU Teleorman