CASE ŞI CURŢI INUNDATE ÎN MAI MULTE LOCALITĂŢI DIN CONSTANȚA

Mai multe case şi curţi au fost inundate, vineri dimineaţa, în câteva localităţi din judeţul Constanţa, în urma unui Cod roşu de furtună.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, la Costineşti au fost inundate o curte şi o casă de pe strada Henri Coandă, iar pe strada Meduzei, din cauza refulării canalizării suprasolicitate, a fost inundat un subsol.

De asemenea, la Venus a fost inundată o curte, la Eforie Sud a fost inundat un garaj, la 2 Mai a fost inundată o casă din cauza refulării canalizării, iar la Moşneni au fost inundate două case de pe strada Ştefan Gheorghe.

Pentru evacuarea apei din zonele inundate intervin echipaje de pompieri din Mangalia, Tuzla, Eforie şi Vama Veche.

Totodată, în Eforie Nord a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru îndepărtarea unei crengi care a căzut pe trei autoturisme parcate.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineaţa, o avertizare nowcasting Cod roşu de furtună şi ploi abundente pentru mai multe zone din judeţul Constanţa. În zona avertizată, în ultimele ore, s-au acumulat cantităţi de 50 – 60 l/mp.

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri