DIICOT EXTINDE SECHESTRUL PE AVEREA FRAȚILOR TATE: TERENURI, CASE ȘI CONTURI BANCARE DE PESTE 2,5 MILIOANE DE EURO

Procurorii DIICOT au decis să extindă sechestrul pe averea fraților Tate, incluzând părțile sociale deținute la cinci firme, sumele din conturile bancare ale acestor firme, patru autoturisme din patrimoniile societăților, precum și 11 terenuri din Brașov și Ilfov, cu construcțiile de pe cinci dintre ele. Valoarea totală a bunurilor sechestrate este estimată la peste 2,5 milioane de euro.

Această acțiune face parte din dosarul în care Andrew și Tristan Tate sunt cercetați pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și de minori, act sexual cu un minor, influențarea declarațiilor și spălare de bani. Potrivit anchetatorilor, începând cu 2015, cei doi frați, împreună cu alți membri ai grupării, au recrutat 34 de femei, inclusiv minore, pe care le-au obligat să producă materiale pornografice contra cost. Foloasele obținute din exploatarea sexuală a victimelor sunt estimate la peste 2,8 milioane de dolari și 887.000 de tokeni.

Unul dintre frați este acuzat că a obținut 1,5 milioane de dolari din exploatarea unei tinere de 17 ani și că a întreținut relații sexuale cu o minoră de 15 ani. De asemenea, cei doi sunt suspectați de intimidarea victimelor pentru a da declarații false.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate sume de bani, ceasuri de lux, laptopuri și alte probe. Andrew Tate a fost plasat în arest la domiciliu, iar Tristan Tate sub control judiciar.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri