ISTORIE ȘI EVOLUȚIE: GARA DE NORD DIN BUCUREȘTI

Construită în 1868, Gara de Nord din București a devenit principalul nod feroviar al Capitalei și al României, suferind transformări de-a lungul timpului.

În ziua de 10 Septembrie 1868 a început construirea Gării de Nord din București, inaugurată la 13.09.1872. Piatra de temelie a gării a fost pusă la 10 septembrie 1868 în prezența lui Carol I, pe un loc ales de domnitor.

Chiar dacă la început această gară nu era concepută pentru a deveni principala gară a Bucureștiului, odată cu trecerea anilor aceasta a devenit principalul nod feroviar al Capitalei dar și al României. Ea a fost concepută în formă de U, formată din două corpuri paralele legate la capătul dinspre ateliere de un alt corp în orientare perpendiculară, și de-a lungul timpului i s-au adus modificări.

Gara de Nord a început să devină neîncăpătoare încă din 1880, iar în 1928 gara avea șase linii pentru plecări și patru linii pentru sosiri. Din august 1944 s-au refăcut instalațiile de centralizare electrodinamică din gară, iar liniile și peroanele au fost prelungite.

București Nord Grupa A, popular numită Gara de Nord, este cea mai mare stație feroviară a României, situată în municipiul București. Din această gară pleacă și sosesc zilnic aproape 200 de trenuri (numărul acesta este mai mare iarna și vara când se pun în circulație trenuri suplimentare spre litoral și Valea Prahovei).

Gara servește trenurilor CFR Călători, operatorilor privați și celor formate împreună cu ale companiilor feroviare internaționale, cu destinații spre Chișinău, Budapesta sau Viena (plus Sofia, Istanbul și Salonic, sezonier). București Nord este o stație Terminus, capăt de linie pentru toate magistralele și are un număr de opt peroane și paisprezece linii.

În prezent, Gara de Nord este în curs de modernizare.

Sursa: Realitatea de Arges

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri