MONICA NICULESCU ŞI GABRIELA RUSE, CALIFICATE ÎN FINALA PROBEI DE DUBLU LA HONG KONG

Cele două tenismene românce Monica Niculescu/Gabriela Ruse s-au calificat în finala probei de dublu în cadrul turneului WTA 125 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari.

Sâmbătă, perechea s-a calificat după 6-2, 6-7 (2/7), 10-4 cu cuplul Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Fang-Hsien Wu (Taiwan).

Româncele s-au impus după o oră şi 51 de minute în faţa principalelor favorite.

Pentru acest succes, Niculescu şi Ruse, care ar putea evolua în această formulă pentru România la turneul final al Billie Jean King Cup, şi-au asigurat un cec de 4.300 de dolari şi 81 de puncte WTA la dublu.

În finală, Niculescu şi Ruse vor înfrunta japonezele Nao Hibino şi Makoto Ninomiya.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri