PREZIDENŢIALE 2024 / TERMENUL PENTRU DEPUNEREA CANDIDATURILOR LA BEC S-A ÎNCHEIAT

Termenul pentru depunerea, la Biroul Electoral Central, a candidaturilor la funcţia de preşedinte al României s-a încheiat sâmbătă seara, la ora 24,00.

Potrivit calendarului electoral, pe data de 10 octombrie candidaturile rămân definitive.

În termen de 48 de ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor (12 octombrie), are loc stabilirea ordinii de înscriere în buletinul de vot.

Pentru alegerile de la sfârşitul lunii noiembrie şi-au depus candidaturile (în ordinea înregistrării lor la Biroul Electoral Central):

* George Simion – Alianţa pentru Unirea Românilor

* Elena Lasconi – Uniunea Salvaţi România

* Călin Georgescu – candidat independent

* Nicolae Ciucă – Partidul Naţional Liberal

* Kelemen Hunor – Uniunea Democrată Maghiară din România

* Mircea Geoană – candidat independent

* Diana Iovanovici-Şoşoacă – Partidul S.O.S. România

* Cristian Diaconescu – candidat independent

* Cristian Terheş – Partidul Naţional Conservator Român

* Ana Birchall – candidat independent

* Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat

* Ludovic Orban – Forţa Dreptei

* Silviu Predoiu – Partidul Liga Acţiunii Naţionale

* Oana Creţu – Partidul Social Democrat Unit

* Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie

* Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională

* Ciprian-Romeo Mega – candidat independent

* Răzvan-Nicolae Constantinescu – Partidul Patrioţii Poporului Român

Singura înregistrare de candidatură respinsă până în prezent de Biroul Electoral Central a fost cea a lui Miron Cozma. Acesta a depus, în termen, doar o cerere de admitere a candidaturii independente şi a precizat că lista susţinătorilor necesară în vederea înregistrării candidaturii la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024 a fost lăsată în custodia Autorităţii Electorale Permanente şi a BEC pentru alegerea preşedintelui României din anul 2019. Miron Cozma a solicitat valorificarea acestei liste din 2019, însă lista susţinătorilor depusă la scrutinele precedente nu poate reprezenta îndeplinirea condiţiei prevăzute de lege. De asemenea, candidatul nu a depus, pe lângă lista susţinătorilor, nici declaraţia de acceptare a candidaturii, declaraţia de avere, declaraţia de interese, declaraţia pe propria răspundere, în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţi sau de colaborator al acesteia, după cum a informat BEC.

În urma unor contestaţii depuse la Curtea Constituţională a României, candidatura Dianei Iovanovici-Şoşoacă la funcţia de preşedinte a fost anulată, iar aceasta nu mai are o altă cale de atac.

Conform art. 29 alin. (2) şi art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Biroul Electoral Central urmează să se pronunţe cu privire la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor şi a semnelor electorale, după caz, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora.

Astfel, în prezent se află încă în analiză, în termenul prevăzut de lege, candidaturile depuse vineri şi sâmbătă şi anume: Cristian Diaconescu, Cristian Terheş, Ana Birchall, Marcel Ciolacu, Ludovic Orban, Silviu Predoiu, Oana Creţu, Sebastian-Constantin Popescu, Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru, Ciprian-Romeo Mega şi Răzvan-Nicolae Constantinescu.

Deciziile BEC pot fi contestate la Curtea Constituţională.

***

Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pentru data de 24 noiembrie.

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale începe oficial pe data de 25 octombrie şi se încheie pe 23 noiembrie, la ora 7,00.

Pe 22 noiembrie, la ora 12,00, începe votarea în diaspora. A doua zi a votării în străinătate este 23 noiembrie, românii din afară având dreptul să îşi exercite votul până la ora 21,00.

Cel de-al doilea tur de scrutin este programat pentru data de 8 decembrie.

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri