CONCERTE ROCK, PARADĂ A COSTUMELOR DE HALLOWEEN, ATELIERE DE SCULPTAT DOVLECI ȘI CONCURSURI LA „WEST SIDE HALLO FEST”

Spaţiul de 32.000 de metri pătraţi va fi împărţit astfel: o zonă dedicată activităţilor pentru copii (cu o scenă mică), scena mare pentru spectacole şi concerte, zona de activări (ateliere) ale sponsorilor şi partenerilor, cea a comercianţilor şi zona de mâncare.

Weekendul de dinainte de Halloween va putea fi petrecut de bucureșteni la „West Side Hallo Fest”, ce va avea loc, începând de vineri până duminică, pe Insula Lacul Morii. Cei care vor participa se vor putea bucura de numeroase decorațiuni și de un program ce include concerte rock, o paradă a costumelor, precum și ateliere de sculptat dovleci și concursuri.

Conform unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 din București, încă de la intrarea pe Insula Lacul Morii, vizitatorii vor putea admira arcadele decorate cu pânze albe şi negre, cu fantome, ciori, lăzi vechi cu dovleci şi porumb, precum şi câteva ferestre „blocate” cu scânduri bătute în cuie.

Un alt element de decor este un dovleac gigant cu diametrul de 2,5 metri, luminat la interior şi construit din materiale naturale, pe structură de fier. Toată insula va fi plină cu 45 de tone de dovleci. Decorul este completat de o vrăjitoare de aproape trei metri înălţime, copaci cu ciori, fantome, schelete, măşti, o căruţă veche de aproape 100 de ani, plină cu baloţi de paie şi dovleci, şi numeroase flori de toamnă.

Vizitatorii, adulţi şi copii, sunt îndemnaţi să vină costumaţi. Vor putea participa la o paradă a costumelor, iar la final vor câştiga premii din partea sponsorilor.

Primăria Sectorului 6 a mai anunțat că cine vrea senzaţii tari poate urca la bordul autobuzului Ghost Ride, o casă „a groazei”, „a fantomelor”.

Pe lângă decor, concertele şi activităţile de pe Insula Lacul Morii reprezintă a doua mare atracţie a festivalului. Spaţiul de 32.000 de metri pătraţi va fi împărţit astfel: o zonă dedicată activităţilor pentru copii (cu o scenă mică), scena mare pentru spectacole şi concerte, zona de activări (ateliere) ale sponsorilor şi partenerilor, cea a comercianţilor şi zona de mâncare.

Concertele din programul „West Side Hallo Fest”

Primele concerte din programul „West Side Hallo Fest” vor avea loc vineri, 25 octombrie, la scena mare, pe care o vor ocupa: trupa Zagan, Alexandra Crişan şi Alexandra Căpitănescu.

Apoi, sâmbătă, 26 octombrie, scena mare va fi ocupată de: Corul Nostalgia, Corul Seniorilor, Smiley şi Carla’s Dreams. Tot aici vor fi prezentare machiaje şi coafuri.

Duminică, 27 octombrie, la scena mare, sunt programate concerte ale Patron, Scarlet Aura, Robin and the Backstabbers, Bucovina şi Viţa de Vie.

Activități dedicate copiilor

În toate cele trei zile ale evenimentului „West Side Hallo Fest”, copiii pot participa la ateliere gratuite, organizate de DGASPC Sector 6, de sponsorii şi de partenerii manifestării, potrivit Agerpres.

Cu ajutorul simulatoarelor, copiii se pot plimba prin trasee ale groazei, îşi pot face poze în decoruri cu specific de Halloween, pot participa la jocuri educative şi de sustenabilitate sau îşi pot face poze cu mascotele preferate.

Pe scena copiilor, în toate cele trei zile, sunt programate momente muzicale, piese de teatru, spectacole de magie şi o paradă a costumelor.

Intrarea este gratuită pe 25 octombrie, toată ziua (între orele 12:00 și 23:00), precum şi pe 26 şi 27 octombrie, între orele 10:00 și 14:00. După acest interval orar, intrarea se va face pe baza unei brăţări care costă 20 de lei zilnic sau 30 de lei pentru ambele zile. Biletele pot fi cumpărate de pe iabilet.ro. Copiii sub 12 ani au gratuitate pe toată perioada festivalului organizat de Primăria Sectorului 6.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri