Ministerul Educației a venit cu o propunere inedită pentru a combate discriminarea în școli: elevii să își schimbe locul în bancă în fiecare modul școlar. Măsura vizează eliminarea segregării bazate pe criterii precum etnia, performanțele școlare sau cerințele educaționale speciale.
Ideea a stârnit însă reacții diverse din partea specialiștilor în educație și a directorilor de școli. Unii consideră că este o soluție fezabilă, mai ales pentru elevii din ciclul primar, în timp ce alții o văd ca fiind inaplicabilă, mai ales la liceu, unde elevii își schimbă oricum locul în funcție de orarul disciplinelor.
Psihologii atrag atenția asupra faptului că elevii au nevoie de stabilitate și de un sentiment de apartenență, iar schimbarea constantă a locului în bancă ar putea afecta negativ acest aspect. De asemenea, unii părinți și-au exprimat îngrijorarea cu privire la impactul acestei măsuri asupra concentrării elevilor, conform Digi24.ro.
Pe lângă schimbarea locului în bancă, Ministerul Educației propune și alte măsuri pentru reducerea discriminării, cum ar fi așezarea elevilor în semicerc sau în amfiteatru.
Sursa: Newsinn