CĂTĂLIN PREDOIU (PNL) ÎL CONTRAZICE PE MARCEL CIOLACU CU PRIVIRE LA ADERAREA ROMÂNIEI LA SPAȚIUL SCHENGEN TERESTRU: „ÎNCĂ SE POARTĂ NEGOCIERI”

Cătălin Predoiu (PNL), ministrul Afacerilor Interne, a declarat că încă se poartă negocieri pentru aderarea României la Spațiul Schengen cu frontierele terestre și că discuțiile sunt pe drumul cel bun. Momentan nu există nicio decizie formală luată la nivelul Consiliului JAI sau la nivelul ministerelor de Interne, a mai adăugat Predoiu.

„Discuţiile privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen cu miniştrii de Interne din statele membre UE, în primul rând cu colegii miniştri din Austria, Ungaria şi Bulgaria au continuat permanent pe toată durata acestui an atât în formate oficiale, cât şi în cadrul unor întâlniri informale, la Viena, Budapesta, Sofia şi Bruxelles. De asemenea, am ţinut permanent legătura cu comisarul Ylva Johansson, cu alţi oficiali europeni, dar şi cu noul comisar Magnus Brunner, împreună cu care am avut o primă discuţie la Viena încă din luna septembrie.

Salut poziţia domnului comisar Magnus Brunner exprimată recent la audierile din Parlamentul European, în cadrul cărora a exprimat sprijinul pentru aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen cu frontiera terestră, cât mai rapid cu putinţă. Aceste demersuri au avut şi au un caracter continuu din partea mea şi a echipei mele, în acest sens, recent am avut o substanţială întâlnire de lucru cu noul ministru francez de Interne, Bruce Retailleau, la Paris, în urma căreia Franţa a reiterat sprijinul pentru intrarea RO şi BG în Spaţiul Schengen, deplin, inclusiv cu frontiera terestră, cât mai rapid cu putinţă.

Toate aceste discuţii au decurs foarte bine şi constructiv pentru procesul de aderare, dar şi pentru consolidarea frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale”, a informat Predoiu într-un comunicat de presă.

Ministrul a precizat că discuţiile şi negocierile „sunt încă în curs, sunt constructive şi cu o bună perspectivă”, dar că nu există „deocamdată o decizie formală luată la nivelul Consiliului JAI sau la nivelul ministerelor de Interne”.

„De asemenea, aş vrea să subliniez faptul că cel mai bun semnal public pe care îl putem da în contextul acestor negocieri este faptul că România va continua să acorde sprijin politic, legal, instituţional pentru protecţia frontierelor şi să dezvolte continuu capacitatea de combatere a migraţiei ilegale.

România va fi gata să ia toate măsurile pentru protecţia frontierelor sale şi după admiterea în Spaţiul Schengen cu frontierele terestre şi să aplice toate procedurile Schengen la frontierele sale, inclusiv instituirea de controale, atunci când se impun, precum şi aplicarea unor politici foarte eficiente în materie de azil şi returnări”, a menţionat Predoiu.

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri