CINE RĂMÂNE CU PENSIA ÎNGHEȚATĂ DUPĂ INDEXARE. CALCULE EXCLUSIVE – REALITATEA PLUS – VIDEO

De la 1 ianuarie pensiile vor fi indexate cu 12,1%, însă 200 de mii de români vor rămâne cu pensiile înghețate după această majorare. Totul în condițiile în care indexarea se face la pensia recalculată. 

Sindicalistul Dumitru Fornea a pus pe tablă calcule care arată cine sunt românii care rămân cu veniturile pe loc. Potrivit calculelor pensia minimă va crește cu puțin peste 150 de lei, iar sindicalistul a explicat cum se aplică majorarea și pentru cei din agricultură. 

„În primul rând, trebuie să înțelegem cu cât indexăm pe structura actuală a legii noi avem acea pensie în plată și pensia recalculată. Se spune că indexarea se face la pensia recalculată, în schimb, președintele Casei de Pensii a asigurat că se vor indexa toate pensiile la nivelul VPR ului. Nu știm dacă este suficient să se facă indexarea doar la nivelul VPR-ului cert este că ceea ce s-a anunțat până acum, 10% rata inflației calculată și 2% câștig mediu, agricultorii au pensie în plata 900 de lei. Acești oameni la recalculare, am avut și oameni cărora le-a venit 700 de lei. Ei vor lua pensia indexată 1.281 de lei. Deci, toți acești oameni vor lua indexarea. Probleme vor fi pentru cei care au, de exemplu 1.500 lei, dar la recalculare le-a venit 1.100 lei. Aceștia vor sta pe loc pentru că dacă facem procentajele, sunt 500 de lei, nu poate să acopere diferența dintre 1.100 și 1.500. Conform legii, va sta pe loc până va ajunge să compenseze valoarea recalculată, cu valoarea în plată”, a declarat Dumitru Fornea. 

Sursa: Realitatea Financiara

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri