Ultimii şase comisari europeni desemnaţi, cei propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinţi executivi ai Comisiei Europene, între care şi reprezentanta României, Roxana Mînzatu, sunt audiaţi marţi de comisiile competente ale Parlamentului European. În funcţie de aceste ultime audieri ar putea fi întârziat calendarul aprobării noului executiv al UE, ce ar trebui să-şi înceapă mandatul în decembrie.
Roxana Mînzatu, desemnată vicepreşedintă executivă a Comisiei Europene pentru oameni, competenţe şi pregătire, va fi audiată de eurodeputaţi din două comisii competente, Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) şi Comisia pentru cultură şi educaţie (CULT).
Alte două comisii – Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen (FEMM) şi Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) – vor avea statutul de invitate la audierea Roxanei Mînzatu, ceea ce înseamnă că vor avea dreptul de a adresa şi ele câte o întrebare comisarului-desemnat al României.
La aceeaşi oră cu audierea Roxanei Mînzatu, 14.30 ora Bruxellesului (15.30 ora României), va avea loc audierea comisarului desemnat al Franţei, Stephane Sejourne, propus vicepreşedinte executiv pentru prosperitate şi strategie industrială, în patru comisii competente – Comisia pentru industrie cercetare şi energie (ITRE), Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor (IMCO), Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI) şi Comisia pentru afaceri economice şi monetare (ECON) – alte patru comisii având statut de invitat.
Kaja Kalllas, propusă pentru funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, va fi audiată marţi dimineaţă, la ora 09.30, în Comisia pentru afaceri externe (AFET), audiere la care au statut de invitat încă cinci comisii şi subcomisii. În paralel cu ea va fi audiat comisarul desemnat al Italiei, Raffaele Fitto, propus vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene pentru coeziune şi reforme, în Comisia pentru dezvoltare regională (REGI) a PE.
Ziua se va încheia cu audierile, în cursul serii, ale comisarului desemnat spaniol Teresa Ribera Rodríguez (vicepreşedinte executiv pentru o tranziţie curată, justă şi competitivă) şi celui finlandez, Henna Virkkunen (vicepreşedinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate şi democraţie)
Eurodeputaţii români din mai multe grupuri politice cred că ultimii şase comisari desemnaţi nu vor avea probleme la audierile de marţi din PE, deşi cel puţin deocamdată încă se vorbeşte despre posibilitatea ca propunerile Ungariei şi Italiei să întâmpine dificultăţi din partea eurodeputaţilor.
„Toate aceste audieri pe care le-aţi văzut şi pe care le veţi vedea în următoarele zile vor decurge normal, natural. Săptămâna trecută am avut doi comisari care nu s-au prezentat deloc bine în cadrul audierilor – comisarul suedez şi comisarul belgian – şi în ciuda acelor audieri eşuate, s-a dat un vot pentru acei comisari, pentru că avem această coaliţie pro-europeană şi un vot împotrivă ar fi afectat stabilitatea acestei coaliţii, chiar dacă prestaţia lor a lăsat mult de dorit”, a spus vicepreşedintele PE Victor Negrescu, în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români la Bruxelles.
El a precizat că se aşteaptă ca şi în urma audierilor de marţi să existe o situaţie similară, respectiv „voturi care sunt date la foc automat”.
Eurodeputatul PSD a adăugat că „mai sunt discuţii privind comisarul desemnat de Italia, mai exact faptul că are foarte multe atribuţii pentru un comisar desemnat de un grup eurosceptic şi aici sunt negocieri pentru a se vedea exact care este portofoliul complet şi în funcţie de cele două vom vedea dacă va fi şi un comisar social-democrat luat la rost de Parlamentul European”.
El a făcut astfel referire la o teorie vehiculată în ultima perioadă, potrivit căreia o respingere a candidaturii lui Raffaele Fitto, care va fi audiat în cursul dimineţii, ar atrage apoi şi o respingere a comisarului desemnat al Spaniei, Teresa Ribera Rodríguez, audiată marţi seara.
„Însă mă aştept ca toţi comisarii să treacă fără probleme prin prisma acestei coaliţii”, a mai spus Victor Negrescu.
Celălalt vicepreşedinte român al PE, Nicu Ştefănuţă, eurodeputat ales independent şi afiliat grupului Verzilor, spune că şi-ar dori ca cel puţin comisarii desemnaţi ai Ungariei şi Italiei, Oliver Varhelyi şi Raffaele Fito, să fie respinşi în urma audierilor, dar recunoaşte că nici măcar în cazul primului, care a primit un set de întrebări suplimentare din partea comisiilor competente, nu există momentan majoritatea de două treimi necesară în rândul coordonatorilor de grupuri pentru invalidarea sa.
Între timp, coordonatorii comisiilor competente în audierea lui Oliver Varhelyi au anunţat că îşi amână pentru miercuri întâlnirea de evaluare a comisarului desemnat ungar, ceea ce înseamnă că foarte probabil se aşteaptă şi rezultatul evaluării lui Fitto.
„Vom discuta la pachet alături de celălalt comisar care pune probleme, respectiv comisarul Italiei. Problema se va discuta miercuri. În acest moment, răspunsurile lui Varhelyi sunt analizate. În acest moment, răspunsul nostru pentru Varhelyi este ‘Nu’. Votul Verzilor este acum ‘Nu’, dar se va discuta la pachet şi cu Fitto”, a explicat Nicu Ştefănuţă într-o întâlnire cu jurnalişti români.
El a adăugat că „pentru noi (grupul Verzilor – n.r.) Fitto, având în vedere istoricul lui, guvernul care-l susţine, este un comisar improbabil, să zicem în acest moment, cel puţin pentru grupul pe care îl reprezintă”.
În ceea ce priveşte comisarul desemnat de România, Roxana Mînzatu, el a spus că şi-ar fi dorit să aibă mai multe responsabilităţi pe zona de locuinţe, dar că „vicepreşedinţia Comisiei Europene mie mi se pare politic o poziţie importantă pentru România şi nu văd de ce nu aş susţine-o pe Roxana Mînzatu în acest moment”.
Aceeaşi susţinere a exprimat-o şi eurodeputatul PNL Daniel Buda, vicepreşedinte al Comisiei pentru Agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI), deşi a exprimat rezerve în privinţa modului în care Roxana Mînzatu a devenit comisarul desemnat al României.
„Suntem profund nemulţumiţi de cum a ajuns Roxana Mînzatu să fie propusă (…). Am ratat această oportunitate de avea un portofoliu relevant, avem unul în formare”, a spus Buda într-un briefing cu jurnalişti români la Bruxelles.
„Dacă se va ajunge la un vot în cadrul comisiilor reunite EMPL şi CULT nu se pune problema să votăm împotriva dnei Mînzatu. Ar fi un export al unor probleme din România în Parlamentul European”, a recunoscut el.
Daniel Buda afirmă că este foarte posibil ca toţi comisarii propuşi pentru noua Comisie Europeană să treacă, ceea ce ar reprezenta o premieră, inclusiv candidatul italian, Raffaele Fitto, care este fost preşedinte al unei regiuni din Italia.
„Eu sper să treacă Fitto, pentru că nu este o persoană care să nu se ridice la nivelul funcţiei”, a spus Daniel Buda.AGERPRES
Sursa: Newsinn