CFR Cluj a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, în deplasare, într-un meci restant din etapa a şasea a Superligii de fotbal.
Diferenţa a fost făcută de golul marcat de croatul Damjan Djokovic (18), cu un şut din afara careului.
Oţelul nu a putut conta pe trei titulari, Jonathan Cisse, Juri Cisotti şi David Maftei, toţi accidentaţi.
Cu acest succes, CFR a urcat pe locul al doilea în clasament.
CFR Cluj e neînvinsă de şase meciuri, în care are trei victorii şi trei egaluri.
Oţelul a ajuns la nouă meciuri consecutive fără victorie, cinci egaluri şi patru eşecuri.
ACS SC Oţelul Galaţi – FC CFR 1907 Cluj 0-1 (0-1), Stadion Oţelul – Galaţi
A marcat: Damjan Djokovic (18).
Arbitru: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); al patrulea oficial: Valentin Naidin (Turnu Măgurele)
Arbitru video: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitru asistent video: Marius Omuţ (Satu Mare)
Observator: Vasile Bratu (Slobozia) – CCA
AGERPRES
Sursa: Newsinn