TRANSELECTRICA, PROFIT CU 99% MAI MARE ÎNTR-UN AN

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a avut, în primele nouă luni din 2024, un profit de 410 milioane de lei, cu o creștere de 99% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit raportului publicat, joi, de Bursa de Valori București (BVB).

În primele nouă luni din 2023, Transelectrica a raportat un profit net de 207 milioane lei.

Rezultatul brut a crescut la 448 milioane lei, în perioada ianuarie-septembrie 2024 (de la 234 milioane lei în primele nouă luni din 2023), în principal datorită creşterii volumului tarifat de energie la tarifele aprobate de ANRE, a veniturilor din tranzacţii CPT (consum propriu tehnologic), veniturilor din ajutoare de avarie (42 milioane lei), veniturilor din capitalizare CPT (nemonetare) cu 47 milioane lei, precum şi a altor venituri din exploatare care s-au majorat cu 98 milioane lei.

„Rezultatul brut influenţat cu impozitul pe profit în valoare de 38 milioane lei a dus la un rezultatul net la sfârşitul intervalului ianuarie-septembrie 2024 în valoare de 410 milioane lei, în creştere faţă de primele nouă luni din 2023 când a fost de 207 milioane lei, influenţă datorată în principal activităţilor cu profit permis”, se menţionează în raport.

Veniturile totale operaţionale realizate în primele nouă luni din 2024 au înregistrat o creştere de 87% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, ajungând la 6,171 miliarde lei, în contextul impactului semnificativ al veniturilor din activităţile zero profit.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri