POLIȚIȘTII DE PENITENCIAR PROTESTEAZĂ LUNI ÎN FAȚA ANP

Poliţiştii de penitenciar vor participa, luni, la un protest organizat în faţa Administraţiei Naţionale a penitenciarelor (ANP). Angajaţii din închisori reclamă „corupţia, lipsa de personal şi condiţiile proaste de muncă”. Sindicatele susţin că în timp ce un singur poliţist de penitenciare e alocat pe secţii de deţinere cu 150 – 200 de deţinuţi, în ANP „a fost creat, cu încălcarea legii, un compartiment pentru ca anumiţi poliţişti de penitenciare să beneficieze în mod abuziv şi ilegal de sporuri şi majorări salariale” şi cer primului ministru şi ministrului Justiţiei să facă verificări.

Protestul angajaţilor din penitenciare este anunţat pentru luni, 18 noiembrie, începând cu ora 13:00, în faţa sediului Administraţiei Naţionale a penitenciarelor (ANP) situat în Calea Floreasca din Bucureşti.

„Scopul protestului îl constituie lipsa de interes a conducerii poliţiei penitenciare în identificarea unor soluţii pentru: eliminarea faptelor de corupţiei din poliţia penitenciară (abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă, uzurparea funcţiei etc.) săvârşite de şefii din aparatul central, dar şi din unităţile subordonate; eliminarea deficitului de personal care a condus la suprasolicitarea angajaţilor din penitenciare (planificarea unui singur agent supraveghetor pe secţiile de deţinere pune în pericol viaţa şi integritatea fizică a acestuia, planificarea defectuoasă – număr insuficient de poliţişti de penitenciare – a formaţiunilor de escortare a deţinuţilor pune în pericol atât siguranţa personală, cât şi siguranţa şi calitatea misiunilor, mărturie fiind evadarea criminalului periculos care a traversat România în primăvara acestui an)”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de FSANP.

Poliţiştii de penitenciar solicită totodată îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în ANP şi în unităţile penitenciare subordonate, arătând că angajatorul „a neglijat complet condiţiile de muncă ale poliţiştilor de penitenciare, îndreptându-şi atenţia exclusiv spre crearea de noi locuri de cazare a deţinuţilor, unele dintre ele fiind create fictiv, din pix”. Angajaţii din sistem atrag atenţia asupra existenţei ploşniţelor, şobolanilor şi gândacilor în închisori, existenţei unor spaţii de lucru fără iluminat natural, fără a oferi posibilitatea angajaţilor să îşi satisfacă nevoile fiziologice, aspecte despre care spun că pun în pericol sănătatea poliţiştilor de penitenciare.

„Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) acuză şefii poliţiei penitenciare de încălcări grave ale legislaţiei specifice sistemului penitenciar, de muşamalizări ale faptelor de corupţie, de lipsă totală de transparenţă în luarea deciziilor, dar şi de cheltuirea haotică şi ilegală a banului public. În timp ce în penitenciare este planificat un singur poliţist de penitenciare pe secţii de deţinere cu aproximativ 150 – 200 de deţinuţi, în Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a fost creat, cu încălcarea legii, un compartiment pentru ca anumiţi poliţişti de penitenciare să beneficieze în mod abuziv şi ilegal de sporuri şi majorări salariale”, transmite FSANP.

Sindicaliştii atrag totodată atenţia că evenimentele negative precum crime, sinucideri, distrugeri de bunuri, consum de droguri sau alcool după gratii ori evadări, ultraje în care sunt implicaţi deţinuţii „au explodat şi creează un mediu ostil de muncă, punând în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a angajaţilor”.

„Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) declară că are indicii potrivit cărora, pe anumite secţii de deţinere din penitenciare se fac investiţii, însă acestea sunt mascate de reparaţii curente, în ciuda faptului că Guvernul României a interzis achiziţia unor bunuri şi servicii în anul 2024.

Sindicatele din penitenciare solicită prim-ministrului Marcel Ciolacu şi ministrei Justiţiei, Alina Gorghiu, dar şi instituţiilor statului cu atribuţii în acest sens să verifice ilegalităţile semnalate de sindicate, dar şi modul în care au fost cheltuite fondurile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) pe zona creării de noi locuri de deţinere. Deşi Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) este acuzată că cheltuieşte ineficient banul public, în rândul poliţiştilor de penitenciare se conturează din ce în ce mai mult ideea unor tăieri salariale, începând cu 1 ianuarie 2025”, se mai arată în documentul citat.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri