Biroul Electoral Central (BEC) a trimis Curții Constituționale (CCR) situația privind renumărarea voturilor pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale, însă procesul nu a fost finalizat din cauza lipsei de date din diaspora. Conform renumărării parțiale, ordinea candidaților este următoarea: Călin Georgescu pe locul întâi, Marcel Ciolacu pe locul al doilea și Elena Lasconi pe locul al treilea.
Cu toate acestea, BEC a anunțat că nu a reușit să renumere toate voturile din diaspora, din cauza lipsei de date. Din totalul de 950 de secții de vot organizate în străinătate, au fost numărate voturile din doar 161 de secții, ceea ce înseamnă că mai sunt de renumărat peste 600.000 de voturi.
BEC a anunțat că în zilele următoare vor sosi mai multe buletine de vot din secțiile din străinătate, astfel: luni, 2 decembrie, vor veni aproximativ 620.000 de buletine de vot, marți, 3 decembrie, vor sosi alte aproximativ 20.600 de buletine de vot, iar miercuri, 4 decembrie, vor mai sosi alte circa 2.500 de buletine de vot.
În țară, au fost renumărate toate voturile, iar conform clasamentului, Marcel Ciolacu este pe locul doi. Potrivit numărătorii inițiale, Lasconi l-a întrecut pe liderul PSD prin voturile semnificativ mai multe obținute în diaspora.
Curtea Constituțională are programată o ședință luni, la ora 17.00, pentru validarea sau anularea primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Judecătorii Curții vor analiza și cererea de anulare a primului tur al scrutinului depusă de Cristian Terheș.
Sursa: Newsinn
