Poliţiştii au continuat cercetările în cazul accidentului produs în parcarea Mega Mall din Bucureşti, în care o maşină condusă de un tânăr de 20 de ani a căzut de la etajul al doilea. În urma investigaţiilor, s-a stabilit că pasagerul aflat în autovehiculul implicat în accident a încredinţat vehicolul tânărului de la volan, deşi ştia că nu are permis de conducere.
Poliţia a deschis dosar in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul unei persoane care nu deţine permis de conducere.
Accidentul s-a produs luni seară, în parcarea Mega Mall din Bucureşti, şi a rezultat în rănirea şoferului. Poliţiştii au început imediat cercetările pentru a stabili cauzele accidentului şi pentru a identifica persoanele responsabile.
Sursa: Newsinn
