Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a confirmat că, începând cu 1 ianuarie 2025, cetățenii români vor putea circula spre și dinspre Bulgaria și Ungaria fără a mai fi supuși controlului sistematic al documentelor de călătorie. Deși dispar cabinele de verificare la frontieră, vor exista, însă, „controale aleatorii și inopinate” pe o rază de 30 de kilometri de la graniță. Măsura face parte din procesul integrării României în spațiul Schengen terestru.
Comisarul Alexandra Glăvan, șefa Centrului de Informare și Relații Publice al IGPR, a subliniat că, odată cu intrarea în Schengen, „toate persoanele se vor bucura de dreptul la liberă circulație” fără să mai fie oprite pentru verificarea rutinieră a documentelor, în conformitate cu regulile europene. În schimb, echipele operative vor putea opri, punctual, anumite vehicule în scopul combaterii activităților ilegale.
Anunțuri similare au fost făcute și de autoritățile bulgare, care au precizat că vor aplica o abordare bazată pe analiza de risc, în care doar anumite autovehicule, selectate aleatoriu, vor fi supuse controalelor. „Nimeni nu ar trebui să fie surprins dacă va fi tras pe dreapta pentru control,” a declarat Anton Zlatanov, șeful Poliției de Frontieră din Bulgaria.
Sursa: Newsinn
