PERSOANĂ ÎN STARE GRAVĂ, PE PÂRTIA CLĂBUCET DIN PREDEAL!

Elicopterul SMURD a fost solicitat, joi, să intervină pentru salvarea unei persoane care a căzut într-o râpă în zona pârtiei Clăbucet din Predeal, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov.

Conform sesizării primite de salvatori, existau șanse ca persoana rănită să fie inconștientă.

Au fost mobilizate, astfel, un echipaj Salvamont și elicopterul SMURD.

‘În urma acestui eveniment, victima a suferit multiple traumatisme, a fost intubată și va fi transportată de către elicopterul SMURD la Spitalul Județean Brașov’, a mai transmis ISU Brașov. 

„Este vorba despre un bărbat de aproximativ 35 de ani care practica schiul pe pârtia Sub Teleferic din Predeal. Din primele informații, acesta a prins viteză foarte mare, nu a mai putut controla schiurile și în urma unei căzături a zburat aproximativ 10 metri în pădure, lovindu-se de un copac. Colegii mei din cadrul Salvamont Predeal l-au ajutat pe acesta, i-au acordat primul ajutor medical, l-au coborăt la baza părtiei, unde a intervenit și echipajul medical, iar ulterior a fost predat elicopterului Smurd, venit la fața locului, pentru a fi transportat, probabil, la Spitalul de Urgență Brașov”, a declarat Sebastian Marinescu, șeful Salvamont Brașov.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri