ACCIDENT RUTIER GRAV PRODUS LA ORADEA; UN ȘOFER A FOST RESUSCITAT LA FAȚA LOCULUI

Un accident rutier a fost produs marți dimineața, pe strada Ștefan cel Mare din Oradea, județul Bihor, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bihor, Alin Laza.

Conform reprezentantului IPJ Bihor, instituția a fost sesizată de accident prin S.N.U.A.U. 112, în jurul orei 10.12.

„Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că, unui bărbat, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Oradea, i s-ar fi făcut rău la volan și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa, iar ulterior ar fi acroșat alte două autovehicule parcate pe respectiva stradă”, a precizat Alin Laza.

Șoferul, în stop cardio-respirator

La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, un echipaj de intervenție cu modul Descarcerare și Ambulanța SMURD Subunității, a declarat Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU „Crișana”.

Echipele de intervenție au evacuat șoferul care se afla în stop cardio-respirator din autoturism, relatează Radio România Cluj.

Personalul medical aflat la fața locului i-au efectuat manevre de resuscitare bărbatului care conducea primul autoturism.

Momentan, traficul rutier se desfășoară pe o bandă de circulație, dirijat de polițiștii rutieri.

Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Sursa: Realitatea de Bihor

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri