BUCUREȘTI: CONCENTRAŢII FOARTE RIDICATE DE PARTICULE ÎN SUSPENSIE, ÎN ULTIMELE DOUĂ ZILE

Pe parcursul ultimelor două zile, în zona Capitalei condiţiile meteorologice au fost nefavorabile dispersiei poluanţilor.

Astfel, s-au înregistrat concentraţii foarte ridicate de particule în suspensie – PM 10 şi PM 2.5, anunţă Agenţia bucureșteană pentru Protecţia Mediului (APM).

„Din cauza calmului atmosferic (viteze ale vântului sub 0.5m/înregistrate multe ore consecutiv pe perioada serii, nopţii şi dimineţii), a umidităţii relative foarte ridicate şi posibil a inversiunii termice, poluanţii emişi de toate sursele existente (în special încălzire rezidenţială cu combustibil solid, trafic şi industrie) nu s-au mai dispersat şi s-au acumulat la nivelul solului)”, precizează APM Bucureşti.

Concentraţiile cele mai ridicate s-au înregistrat la staţia B27- Voluntari, urmate de B15- Colentina şi B11 Bragadiru.

La celelate staţii de monitorizare, nu au fost vârfuri de concentraţii evidente, dar concentraţiile medii orare de particule s-au menţinut ridicate pe tot timpul zilei, fără variaţii semnificative, fapt care a condus la concentraţii medii zilnice ce depăşesc valorile limită.

„Dispunerea staţiilor cu valorile concentraţiilor cele mai ridicate şi evoluţia în timp a concentraţiilor la toate staţiile din cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) nu indică o sursă localizată de mare putere, ci mai curând multiple surse de mică putere dispuse în zonele periferice ale Bucureştiului, atât în interiorul, cât şi în exteriorul limitelor administrative. Întrucât indicii de calitate a aerului calculaţi în baza concentraţiilor medii zilnice de particule PM 10 şi mai ales PM 2.5 au avut în mare majoritate valorile <rău>, <foarte rău> si <extrem de rău>, am comunicat informaţiile primite din cadrul RNMCA atât Garzii Naţionale de Mediu, cât si Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. Nu am primit informaţii de la GNM cu privire la existenţa altor surse de poluare decât cele menţionate”, notează APM Bucureşti.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri