O tragedie de proporții a zguduit localitatea Mihai Bravu din județul Giurgiu, unde o femeie de 33 de ani a fost ucisă în bătaie de propriul soț, într-un caz ce scoate din nou la lumină gravitatea violenței domestice. Incidentul a fost descoperit după ce bărbatul, în încercarea de a-și ascunde faptele, a alertat autoritățile susținând că și-a găsit soția moartă. Însă camerele de supraveghere montate în curtea lor au dezvăluit adevărul înfiorător.
Totul a început în casa unor vecini, unde cei doi soți au petrecut mai multe ore, iar atmosfera tensionată pare să fi fost amplificată de consumul de alcool. Potrivit martorilor, între cei doi a izbucnit un conflict. „S-au certat. I-au zis să nu mai bea, ea a dat două pahare pe gât de whisky. După, a ieşit afară, s-a întors, a mai băut un pahar şi a zis că vrea să rămână la noi, iar bărbat-su a luat-o cu forţa. A tras-o ca pe o cârpă pe la noi prin curte”, a relatat unul dintre martori.
După ce a plecat de la vecini, bărbatul, vizibil sub influența alcoolului, s-a urcat la volan împreună cu soția sa, care era deja inconștientă. La întoarcerea acasă, conform anchetatorilor, acesta a târât-o pe femeie în locuință, unde violența s-a intensificat, având un final tragic.
După comiterea faptei, bărbatul a sunat la numărul de urgență 112, susținând că și-a găsit soția fără viață. Declarațiile acestuia au ridicat însă suspiciuni autorităților, iar imaginile surprinse de camerele de supraveghere au clarificat desfășurarea evenimentelor. Medicii legiști au stabilit că femeia a fost victima unor acte de violență extremă, ceea ce a dus la acuzația de omor împotriva bărbatului.
Sâmbătă, procurorii au solicitat emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele suspectului.
„În noaptea de 24 spre 25 ianuarie, pe baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a soțului femeii decedate. Astăzi, 25 ianuarie, bărbatul va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
