Cei mai bogaţi 500 de oameni din lume au înregistrat o pierdere însumată de 108 miliarde de dolari din averile lor, în contextul declinului considerabil al acţiunilor companiilor tehnologice, după succesul fulminant al asistentului AI dezvoltat de startup-ul chinez DeepSeek, potrivit Bloomberg.
Cele mai mari pierderi au fost înregistrate de miliardarii ale căror averi sunt legate de inteligența artificială. Averea cofondatorului Nvidia, Jensen Huang, a scăzut cu 20,1 miliarde de dolari (un declin de 20%), în timp ce pierderea de 22,6 miliarde de dolari a cofondatorului Oracle, Larry Ellison, a fost mai mare în termeni absoluţi, dar a reprezentat doar 12% din averea sa, potrivit indicelui miliardarilor realizat de Bloomberg Billionaires.
Şeful Dell Inc, Michael Dell, a pierdut 13 miliarde de dolari, iar cofondatorul Binance Holdings Ltd, Changpeng Zhao, a pierdut 12,1 miliarde de dolari.
La nivel de grup, titanii din sectorul tehnologic au pierdut 94 de miliarde de dolari din averea lor – aproximativ 85% din declinul total din indicele Bloomberg. Indicele Nasdaq s-a depreciat luni cu 3,07%, ajungând la valoarea de 19.341,83 puncte, în scădere cu 612,47 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Prăbușirea acțiunilor Nvidia, resimțită la nivelul tuturor acțiunilor din sectorul tehnologic
Prăbuşirea acţiunilor Nvidia s-a resimţit luni, 27 ianuarie, la nivelul tuturor acţiunilor din sectorul tehnologic, după ce abordarea de tip low-cost a celor de la DeepSeek a relansat temerile că marile companii americane au alocat fonduri mult prea mari pentru dezvoltarea de inteligenţă artificială, în contextul în care firma chineză pare să ofere performanţe comparabile cu cele oferite de chatbot-urile occidentale, la costuri mult mai mici.
Cel mai recent model de inteligență artificială lansat săptămâna trecută de DeepSeek este considerat un competitor serios al produselor comparabile lansate de OpenAI şi Meta Platforms Inc. Produsul de tip open-source a devenit cea mai importantă aplicaţie gratuită disponibilă pe App Store în Statele Unite ale Americii.
„Au apărut imediat îngrijorări că asta ar putea perturba actualul model de business pentru AI, care se bazează pe cipuri performante şi putere de calcul mare, şi în consecinţă pe consum ridicat de energie”, susţin analiştii de la Jefferies, potrivit Agerpres.
Directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, a anunţat vineri că firma intenţionează să cheltuiască anul acesta 60 – 65 miliarde de dolari pentru proiecte legate de AI, mult peste estimările analiştilor de pe Wall Street. Cheltuielile de capital ale marilor firme Big Tech ar urma să ajungă anul acesta la 200 miliarde de dolari, potrivit unui raport Bloomberg Intelligence.
În ciuda veniturilor limitate ce au fost aduse până acum de investiţiile companiilor tehnologice, acţiunile lor au înregistrat evaluări record la burse, generând câştiguri istorice pentru proprietarii lor.
Până acum Nvidia era cel mai mare câştigător al boom-ului AI, averea netă a lui Huang a crescut de aproape opt ori, la 121 miliarde de dolari, de la începutul lui 2023 şi până vineri.
Averea lui Zuckerberg a crescut cu 385%, la 229 miliarde de dolari, în aceeaşi perioadă, iar averea lui Jeff Bezos de la Amazon.com Inc a înregistrat un avans de 133%, la 254 miliarde de dolari.
Deşi luni Huang şi Ellison au suferit pierderi semnificative, averile altor miliardari din sectorul tehnologic nu au fost afectate. Averea netă a lui Zuckerberg a crescut luni cu 4,3 miliarde de dolari, pe fondul redresării acţiunilor Meta, în timp ce averea lui Bezos a crescut cu aproximativ 632 milioane de dolari.
Sursa: Newsinn
