După mai bine de un an de investigații, ancheta în cazul tragediei de la internatul din Odorheiu Secuiesc, unde doi elevi și-au pierdut viața, a ajuns la final. Procurorii au stabilit că vinovați sunt trei bărbați implicați în lucrările de renovare ale clădirii, printre care și patronul firmei de construcții.
Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Mureș, acuzațiile aduse celor trei inculpați sunt: efectuarea de lucrări fără respectarea normelor de siguranță, realizarea de construcții fără autorizație, întocmirea ilegală a documentației tehnice și loviri și alte violențe.
Anchetatorii au stabilit că fațada de sud a internatului a fost săpată la fundație până la o adâncime de peste doi metri și pe o lungime de 65 de metri, fără o autorizație prealabilă. Lucrările erau destinate instalării unei membrane pentru prevenirea infiltrațiilor, însă au compromis stabilitatea clădirii.
În urma prăbușirii fațadei, patru persoane au fost rănite grav, iar doi elevi, un băiat și o fată, ambii de 17 ani, și-au pierdut viața.
Cei trei inculpați, administratorul firmei de construcții, managerul de proiect și proiectantul, au fost trimiși în judecată. Inițial, procesul a fost înregistrat la Tribunalul Harghita, însă unul dintre inculpați a solicitat strămutarea cauzei, iar decizia finală urmează să fie luată pe 5 martie.
Sursa: Newsinn
