SPRAY CU PIPER FOLOSIT ÎNTR-UN LICEU DIN CONSTANȚA: POLIȚIA A DESCHIS UN DOSAR PENAL DUPĂ CE ZECI DE ELEVI AU AJUNS LA SPITAL

Un incident grav a avut loc marți dimineață într-un liceu din Constanța, unde un elev a folosit un spray cu piper în interiorul clădirii. Planul Roșu de Intervenție a fost activat, iar zeci de elevi au acuzat stări de rău.

Conform informațiilor furnizate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, 21 de elevi, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, au fost aduși la unitatea medicală după expunerea la substanța iritantă.

„Simptomele raportate au inclus dureri de cap, greață, iritații ale ochilor și căilor respiratorii. Evoluția a fost favorabilă, iar niciun pacient nu a necesitat spitalizare”, a transmis Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Potrivit anchetei preliminare, un elev a adus spray-ul cu piper la școală și a vrut să le arate colegilor cum funcționează. El a pulverizat substanța într-o sală de clasă plină de elevi, iar în acel moment a intrat un profesor, care a observat că mai mulți copii aveau ochii în lacrimi și tușeau puternic. Profesorul a sunat imediat la 112, declanșând intervenția de urgență.

Poliția a deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.

„Planul Roșu de Intervenție a fost activat pentru a permite mobilizarea rapidă a ambulanțelor și personalului medical. În total, 23 de persoane au fost evaluate medical, iar 21 dintre acestea au fost transportate la spital”, a transmis ISU Constanța.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri