Mai multe state arabe și Organizația Națiunilor Unite (ONU) au condamnat Israelul pentru blocarea intrării oricărui ajutor umanitar în Fâșia Gaza.
Potrivit BBC, Egiptul și Qatarul au declarat că măsura luată duminică de statul încalcă acordul de încetare a focului, în timp ce șeful umanitar al ONU, Tom Fletcher, a descris-o drept „alarmantă”.
Premierul israelian a susținut că Israelul a acționat astfel deoarece Hamas fură proviziile și le folosește „pentru a-și finanța mașinăria teroristă”.
De asemenea, Benjamin Netanyahu a acuzat gruparea palestiniană că a respins o propunere a SUA de extindere a încetării focului în Gaza, după expirarea acesteia sâmbătă. Israelul a afirmat că a aprobat propunerea.
Un purtător de cuvânt al Hamas a declarat că blocada reprezinră „un șantaj ieftin” și „o lovitură de stat” împotriva acordului de încetare a focului.
Într-un comunicat emis duminică, Ministerul de Externe al Qatarului a condamnat „cu fermitate” decizia Israelului, descriind-o drept „o încălcare clară a acordului de încetare a focului” și a „dreptului internațional umanitar”.
Diplomația egipteană a acuzat Israelul că folosește foametea ca „armă împotriva poporului palestinian”, potrivit agenției de presă AFP.
Atât Qatarul, cât și Egiptul au jucat un rol de mediator în acordul de încetare a focului din Gaza.
Între timp, Arabia Saudită și-a exprimat „condamnarea și dezaprobarea” față de blocada impusă de Israel asupra ajutorului umanitar, a precizat Ministerul de Externe al acestei țări.
Tom Fletcher, secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, a scris într-o postare pe X: „Dreptul umanitar internațional este clar: trebuie să ni se permită accesul pentru a livra ajutoare vitale, care salvează vieți.”
„Hamas folosește aceste provizii pentru a-și finanța mașinăria teroristă, care vizează direct Israelul și civilii noștri, iar acest lucru nu-l putem accepta”, consideră Benjamin Netanyahu.
Hamas a negat anterior acuzațiile că ar fura ajutorul umanitar destinat populației din Gaza.
Prima fază a armistițiului, la final
Premierul israelian a mai spus că Hamas refuză să accepte o extindere temporară a încetării focului, propusă de trimisul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff.
Prima fază a încetării focului a intrat în vigoare pe 19 ianuarie și a expirat la miezul nopții de sâmbătă.
Negocierile pentru faza a doua, menite să ducă la o încetare permanentă a focului, eliberarea tuturor ostaticilor în viață și retragerea forțelor israeliene din Gaza, ar fi trebuit să înceapă cu săptămâni în urmă, dar sunt într-o fază incipientă.
Se estimează că 24 de ostatici sunt în viață, iar alți 39 sunt presupus morți.
Faza a treia a acordului prevede returnarea tuturor trupurilor ostaticilor decedați și reconstrucția Gazei, un proces care ar putea dura ani de zile.
Hamas a declarat anterior că nu va accepta nicio extindere a fazei întâi fără garanții din partea mediatorilor că faza a doua va avea loc.
La expirarea primei faze, sâmbătă, biroul lui Benjamin Netanyahu a anunțat că Israelul a fost de acord cu propunerea lui Witkoff de a prelungi încetarea focului pentru aproximativ șase săptămâni, în timpul Ramadanului și al Paștelui evreiesc.
Dacă, la sfârșitul acestei perioade, negocierile nu vor progresa, Israelul își rezervă dreptul de a relua războiul.
Emisarul SUA nu și-a făcut publică propunerea. Potrivit Israelului, aceasta ar începe cu eliberarea a jumătate dintre ostaticii rămași, fie în viață, fie decedați.
Sursele BBC spun că Steve Witkoff ar fi propus această prelungire temporară după ce a ajuns la concluzia că este nevoie de mai mult timp pentru a reduce diferențele dintre Israel și Hamas privind condițiile pentru încheierea războiului.
Agențiile umanitare au confirmat că, duminică dimineață, nu a fost permis accesul niciunui camion de ajutor în Gaza.
„Asistența umanitară trebuie să continue să ajungă în Gaza. Este esențială. Facem apel la toate părțile implicate să găsească o soluție”, a declarat Antoine Renard, de la Programul Alimentar Mondial (WFP), pentru BBC.
De la începerea încetării focului, în mijlocul lunii ianuarie, mii de camioane cu ajutoare au intrat în Gaza în fiecare săptămână.
Agențiile umanitare au reușit să stocheze provizii, astfel încât, deocamdată, populația civilă nu se află într-un pericol iminent.
Tot duminică, medicii au anunțat că 4 persoane au fost ucise în urma unor atacuri aeriene israeliene asupra Fâșiei Gaza. Armata israeliană a declarat că a atacat indivizi care plasau un dispozitiv exploziv în nordul teritoriului.
Hamas a lansat un atac fără precedent asupra Israelului pe 7 octombrie 2023, ucigând aproximativ 1.200 de persoane și luând 251 de ostatici.
Israelul a răspuns cu o campanie aeriană și terestră în Fâșia Gaza, în urma căreia au fost ucise cel puțin 48.365 de persoane, potrivit Ministerului Sănătății din enclava controlată de Hamas.
Sursa: Newsinn
