CIRCULAȚIA TRAMVAIELOR LINIEI 41, BLOCATĂ DIN CAUZA UNUI ACCIDENT

Circulația tramvaielor pe linia 41 a fost blocată, marți dimineața, în zona Șoseaua Uverturii/Șoseaua Virtuții, pe sensul spre Piața Presei Libere, după ce un tramvai a fost implicat într-un accident cu un autoturism.

Constantin Tobescu, șef serviciu comunicare în cadrul Societății de Transport București (STB), a declarat pentru Agerpres, că accidentul a avut loc în jurul orei 7:10, când autoturismul nu s-a asigurat la schimbarea direcției, provocând tamponarea cu tramvaiul.

În urma incidentului, circulația autobuzelor de pe linia 178 a fost temporar întreruptă, iar o persoană din autoturism a fost rănită. STB a instituit o linie navetă pentru a prelua călătorii, iar circulația autobuzelor liniei 178 a fost reluată ulterior.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri