EDUCATOARE DE LA O GRĂDINIȚĂ DE STAT DIN SECTORUL 1 – TRIMISĂ ÎN JUDECATĂ DUPĂ CE AR FI LOVIT ȘASE COPII

O educatoare de la o grădiniță de stat din Capitală a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, fiind acuzată că ar fi lovit, tras sau împins șase copii.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, prin rechizitoriul emis de procurorul de caz s-a dispus trimiterea în judecată sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru comiterea a șase infracțiuni de purtare abuzivă, o parte în formă continuată.

‘Din probatoriul administrat a rezultat că în perioada ianuarie – martie 2024, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu la o grădiniță din municipiul București, Sectorul 1, având calitatea de cadru didactic, educatoare, inculpata ar fi exercitat acte de violență fizică împotriva a șase preșcolari pe care i-ar fi lovit, smucit, tras sau împins, cauzându-le astfel suferințe fizice’, se precizează în comunicatul Parchetului.

Rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București.

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri