Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județeană (IPJ) Suceava au efectuat zece percheziții într-un dosar de furt al unui milion de euro din casa unui bărbat din orașul Milișăuți.
Cele două persoane acuzate de furt se află în arest preventiv. Polițiștii au sechestrat zece mașini de lux, în valoare de 200.000 de euro, în vederea recuperării prejudiciului.
„Percheziţiile au avut că scop obţinerea de elemente probatorii noi într-o cauză penală privind un furt cu prejudiciu mare săvârşit la data de 17 martie 2025 dintr-o locuinţă din oraşul Milişăuţi, dar şi instituirea unor măsuri de sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile în vederea recuperării prejudiciului.
În urma efectuării percheziţiilor au fost ridicate 10 autoturisme, mărci de prestigiu de fabricaţie recentă, în valoare de peste 200.000 euro, despre care există date că aparţin celor doi bărbaţi arestaţi în cauza de furt şi asupra cărora a fost instituită măsura sechestrului asigurător, în vederea recuperării prejudiciului”, au precizat oficialii IPJ Suceava.
Polițiștii au pus sechestru și pe patru clădiri și opt terenuri care ar aparține celor doi arestați, potrivit Radio România Iași.
Cei doi bărbaţi din judeţul Suceava au fost reţinuţi pe 30 martie 2025.
Un milion de euro, furați din casă
Potrivit IPJ, cei doi indivizi, de 35 şi 36 de ani, din municipiul Rădăuţi, ar fi pătruns, cu feţele acoperite şi cu mănuşi, în locuinţa unui bărbat de 67 de ani din oraşul Milişăuţi şi ar fi furat peste un milion de euro.
Furtul a avut loc pe 17 martie, atunci când victima a sesizat poliţiştii.
„Deşi autorii şi-au luat o serie de măsuri care să le asigure protecţia şi să îngreuneze ancheta (au acţionat cu feţele acoperite, au folosit mănuşi, au deconectat sistemul de energie electrică, s-au deplasat pe căi de acces lăturalnice fără monitorizare video, au filat locaţia un timp îndelungat etc.), poliţiştii au reuşit în scurt timp să stabilească un cerc de suspecţi şi să obţină date importante pentru stabilirea modului de acţiune şi probarea activităţii infracţionale.
În toată această perioadă evaluarea activităţilor investigative şi de cercetare penală s-a făcut zilnic, corelându-se şi coroborându-se datele şi informaţiile obţinute în dinamică, evidenţiindu-se piste solide care au dus în final la identificarea şi prinderea persoanelor bănuite de comiterea faptei”, au precizat oficialii IPJ.
