Un accident grav s-a produs în dimineața zilei de joi, 22 mai, în localitatea Crișan, județul Constanța, în apropiere de orașul Hârșova. O femeie și doi copii au fost răniți după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat, în urma coliziunii cu un cap de pod.
Potrivit autorităților, în urma impactului, autoturismul s-a rostogolit, iar pasagerii au rămas blocați în interior. La fața locului au intervenit de urgență un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Constanța, care au acordat primul ajutor victimelor.
Toate persoanele implicate în accident erau conștiente la momentul sosirii salvatorilor. Femeia, care se afla la volan, a suferit un traumatism toracic și a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare. Băiețelul de trei ani și jumătate a fost diagnosticat cu un atac de panică, fără urme de traumatisme fizice. Cea mai grav afectată este fetița de șase ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral și a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a fost preluată de medici specialiști.
Accidentul a avut loc pe un tronson de drum frecvent circulat, iar ancheta demarată de Poliția Rutieră va stabili cauzele exacte ale producerii acestuia. Primele informații indică faptul că șoferița ar fi pierdut controlul direcției de mers, moment în care mașina a lovit un cap de pod și s-a răsturnat pe carosabil.
Zona a fost securizată temporar pentru a permite intervenția echipajelor de urgență și efectuarea măsurătorilor de către polițiști. Traficul rutier a fost îngreunat pe durata intervenției, însă a fost reluat în condiții normale după aproximativ o oră.
Sursa: Newsinn
