Parada Micilor Bicicliști – West Side Kids Race – este cea mai mare paradă urbană pentru micii bicicliști și va avea loc sâmbătă, 31 mai, în cartierul Drumul Taberei din București.
Invitați la emisiunea „În Comunitate” a lui Răzvan Ursuleanu de la București FM, Ioana și Mihai Deneș de la Go4Fun România au discutat despre educație rutieră, reciclare creativă și ce înseamnă un eveniment dedicat cu adevărat copiilor.
Eveniment pentru toate vârstele
Evenimentul se adresează tuturor copiilor, de la cei mai mici la adolescenți, dar și părinților. Parada a fost gândită ca un spațiu sigur și deschis, unde fiecare copil, indiferent de experiență sau vârstă, găsește un loc, relatează București FM.
„Sâmbătă, 31 mai, Drumul Taberei, stația de metrou Constantin Brâncuși, închidem traficul între Valea Argeșului și Valea Ialomiței, îl deschidem doar pentru bicicliști, trotinetiști, tricicliști, oameni cu role, pietoni. Cine vrea să vină nemotorizat este binevenit. (…)
Așteptăm copii de la 2 ani la 14 ani. La 2 ani avem nevoie de părinți să fie acolo, să-și susțină micii bicicliști în parcurgerea probelor și în proba de concurs. Avem concurs pentru cei mici la final de zi”, declară Ioana Deneș.
Impact educațional
Parada include atât elemente de competiție oficială, cât și activități educative menite să crească nivelul de conștientizare privind siguranța rutieră.
„Concursul este sub egida Federației de Ciclism. Este un concurs cu numere de concurs, cu cipuri, cronometrat ca la carte, ca la orice concurs de ciclism”, a precizat Mihai Deneș
„Organizat de un campion la ciclism, adică nu oricine, că avem parteneri pe prietenii noștri de la Road Grand Tour și pe Alex Ciocan, campion la ciclism”, a completat Ioana Deneș.
Educație aplicată: siguranță, responsabilitate și distracție
Organizatorii mizează pe învățarea prin experiență directă, nu doar pe teorie. Fiecare copil va primi un fluier, folosit pentru a atrage atenția asupra importanței siguranței și a responsabilității pe drumurile publice. Participarea este gratuită, dar kit-urile le pot primi cei care se înscriu până în ziua evenimentului.
„Pot să zic că până la startul Paradei toți copiii vor primi un fluier. A fost vedetă, acest fluier, și anul trecut. (…) Deci, așa cum se știe, La Go4Fun nu este nicio taxă de participare și toți copiii o să plece cu un kit de participare”, spune Mihai Deneș.
„E bine să se grăbească. Bulevardul acceptă oricâți bicicliști, dar kit-urile de participare trebuie pregătite cu o zi înainte măcar, așa că aș spune că suntem în ultimele ore”, adaugă Ioana Deneș.
Activități practice și demonstrații interactive
În prima parte a evenimentului, copiii vor avea ocazia să participe la jocuri, concursuri sportive, dar și la trasee de educație rutieră. Un element distinctiv este demonstrația cu un camion real, unde părinții și copiii vor învăța o lecție valoroasă. Există și premii, iar totul se va desfășura în deplină siguranță.
„În prima parte vom face jocuri, concursuri, activități, tenis, avem palete de badminton, avem trasee de educație rutieră. Aducem un camion în mărime naturală, un tir adevărat, unde o să punem 100 de copii în jurul lui și părinții pot să urce la volan și nu o să-i vadă. (…) Părinții vor înțelege cât e de periculos să stai în preajma unui utilaj atât de mare. (…)
Totul este fără mașini, într-o zonă securizată. Și la sfârșit, pe scenă, o să oferim premii copiilor licențiați și copiilor nelicențiați, pentru că vrem să facem această diferență, să înțeleagă părinții că cei care se antrenează au alți timpi și facem diferența asta”, transmite Mihai Deneș.
