Situația de la Salina Praid rămâne critică. Terenul continuă să se surpe în zona de deasupra minei vechi, iar autoritățile au decis impunerea unor restricții de circulație. Începând de vineri și până pe 9 iunie, accesul rutier va fi limitat pe strada Salinei, pentru a preveni o eventuală aglomerare cu turiști în perioada minivacanței de Rusalii.
Opt experți străini, trimiși prin Mecanismul european de protecție civilă, au ajuns deja la fața locului. Ei lucrează împreună cu specialiștii români pentru a evalua stabilitatea zonei afectate. Primul lucru solicitat de echipa internațională a fost accesul la toate datele adunate până acum de către echipele tehnice locale, pentru a înțelege amploarea fenomenului și nivelul de afectare al structurii de rezistență a minei.
În paralel, experții vor analiza posibilitățile tehnice pentru evacuarea saramurii acumulate, inclusiv din zona turistică a salinei.
Între timp, autoritățile rămân în alertă. Salinitatea pârâului Corund este în continuare ridicată, cu o concentrație de sare de aproximativ 2,5 grame pe litru. În mai multe localități din județul Mureș, aflate încă în stare de alertă, apa potabilă lipsește, iar aprovizionarea se face din rezerve, care sunt completate din oră în oră.
Totodată, este în desfășurare o anchetă amplă care vizează toate entitățile implicate în administrarea și gestionarea minei. Vor fi verificate toate documentele începând cu anul 2007, pentru a identifica eventuale neglijențe sau decizii care au contribuit la dezastrul actual.
Sursa: Newsinn
