Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat marți intenția de a interzice accesul minorilor sub 15 ani la rețelele sociale, pe fondul îngrijorării crescânde legate de violența în rândul tinerilor. Declarația vine după înjunghierea mortală a unei supraveghetoare școlare de către un elev de 14 ani în localitatea Nogent, incident care a șocat opinia publică din Franța.
Macron a acuzat rețelele sociale că promovează violența și a subliniat că va încerca inițial să obțină sprijinul Uniunii Europene pentru această măsură, dar dacă acest lucru nu va fi posibil, Franța va acționa pe cont propriu: „Nu putem pierde mai mult timp”, a spus el într-un interviu la France 2.
Premierul François Bayrou a anunțat, la rândul său, interzicerea imediată a vânzării de arme albe către minori, extinzând astfel legislația existentă, care viza doar cuțitele.
Macron a descris situația actuală drept o „epidemie de arme” în rândul tinerilor și a subliniat că vor exista măsuri ferme, cu toleranță zero față de posesia de arme de către minori. „Aceasta implică părinții, vânzătorii și întreaga societate”, a avertizat el.
Referindu-se la impactul negativ al rețelelor sociale, președintele francez a propus folosirea tehnologiei de recunoaștere facială pentru a verifica vârsta utilizatorilor, similar reglementărilor deja aplicate pe site-urile pentru adulți în UE.
Franța se alătură astfel unui val global de inițiative menite să protejeze copiii în mediul digital. Australia, de exemplu, a impus recent o interdicție privind accesul la rețelele sociale pentru cei sub 16 ani.
Macron a reiterat pe platforma X (fosta Twitter): „Platformele au capacitatea de a verifica vârsta. Faceți-o!”, adăugând că măsura este susținută de experți în siguranța online.
Sursa: Newsinn
