SALINA PRAID, TOTAL INUNDATĂ, ÎN ECHILIBRU PRECAR. POMPAREA APEI, POSIBILĂ DOAR DUPĂ DEVIEREA PÂRÂULUI CORUND

Salina Praid din județul Harghita se află într-o stare critică, fiind complet inundată și menținându-se într-un echilibru precar, potrivit concluziilor experților internaționali ai Protecției Civile Europene, prezenți la fața locului. Conform unei informări transmise miercuri de Instituția Prefectului, pomparea apei din salină poate fi luată în calcul doar după devierea permanentă a pârâului Corund, măsură considerată esențială pentru siguranța zonei.

Marți, în cadrul unei ședințe operative, specialiști români și străini au prezentat evaluările hidrologice, geologice și de mediu în prezența ministrului Economiei, Bogdan Ivan, ministrului Mediului, Mircea Fechet, și a șefului DSU, dr. Raed Arafat.

Constatările sunt defalcate pe trei domenii mari: prezentare hidrologică, prezentare geologică și prezentare de mediu.

Concluzii ale echipei de experți străini ai protecției civile europene

– Acțiunile întreprinse implică mai multe domenii și multiple instituții ale statului, ori aceste acțiuni vor trebui corelate, coordonate și sincronizate corespunzător pentru a nu pierde timp prețios.

– Monitorizarea și strângerea de date este esențială atât pentru pregătirea diferitelor variante din studiul de fezabilitate cât și pentru acțiunile care sunt necesare a fi întreprinse în momentul deciziei de începerea pompării apei din mină. Pomparea apei se poate lua în considerare doar din momentul în care este realizată devierea permanentă a pârâului Corund.

– În acest moment salina total inundată este într-un echilibru precar, apa ajungând la pragul maxim de salinitate nemaiavând efect de dizolvare a sării. Acest echilibru poate fi afectat oricând de o nouă viitură, mișcări ale terenului care pot produce posibile prăbușiri.

– Desalinizarea în aval a apei potabile este necesară în continuare, deoarece efecte foarte pregnante de descreșterea salinității apei în aval se poate produce în mod natural doar în momentul în care s-a realizat devierea temporară a pârâului Corund, ceea ce se preconizează a fi îndeplinită până pe 1 iulie, dar ținând cont de modificările tehnice propuse pentru deviere și bypass, e posibilă prelungirea ușoară a acestui termen.

Un raport tehnic complet va fi livrat de echipa de experți străini până pe data de 26.06.2025.

Evaluarea riscurilor și măsuri de siguranță

  • Nu este necesară, în acest moment, extinderea zonei de evacuare.
  • Revenirea populației evacuate va fi posibilă numai după punerea în funcțiune a noilor sisteme de monitorizare, colectarea de date suplimentare și stabilirea pragurilor de alertare automate.
  • Pomparea apei din mină nu poate începedecât după finalizarea devierii permanente a pârâului Corund.

Activități desfășurate de SALROM și constructorul implicat

– S-a realizat aprovizionarea cu material de tip piatră spartă 0,63 și piatră spartă sort 100-300 mm, cantitate totală de 1030,46 tone.

– Au fost executate lucrări de refacere a drumurilor de acces afectate în zilele precedente de infiltrațiile de apă apărute în amplasament, în vederea restabilirii condițiilor de circulație pentru utilaje și echipele de lucru.

– S-a transmis solicitare către beneficiar pentru identificarea unei soluții tehnice urgente, în vederea reluării lucrărilor în siguranță.

– Constructorul va aduce la fața locului utilaje suplimentare, pentru pregătirea activităților de deviere a pârâului cu țevi corugate.

În ultime 24 de ore nu au apărut sufoziuni noi. La mina Dozsa au apărut fracturi noi, aici sunt așteptate să apară sufoziuni mai mari în viitor.

Monitorizări tehnice

  • Salinitate:
    • Galeria de coastă: creștere de la 279,65 g/l la 299,17 g/l
    • Mina Iosif: în scădere de la 299,17 g/l la 279,2 g/l
  • Temperatura apei: constantă
  • Metan (CH₄): 0,22% în galeria de coastă (valoare constantă)

Intervențiile ANAR (Administrația Națională Apele Române)

– A fost monitorizată starea celor două praguri de liniștire instalate. Lucrările se mențin și au efect scăderea vitezelor de curgere și reducerea concentrațiilor de cloruri în aval.  Totodată se semnalează încă băltiri în amonte – zona aval by-pass.

– Evoluția sufoziunilor este monitorizată de specialiști cu ajutorul dronelor și al tehnologiei LiDAR, pentru a avea în fiecare zi un tablou clar, actualizat în permanență, din punctul de vedere al geomorfologiei minei.

Monitorizarea hidrologică – Pârâul Corund

– În ultimul interval de monitorizare au fost înregistrate scăderi ale debitelor, care au creat un echilibru temporar în sistemul minier.

– În cursul zilei de ieri: scăderea debitului (1,48 → 0,8 mc/s), nefiind semnalate precipitații în ultimul interval.

– Salinitatea se menține ridicată dar stabilă.

– Se observă stabilizare și ușoară scădere a concentrației de săruri, în urma construirii pragurilor de liniștire.

– Prognoza nu indică depășiri critice, dar monitorizarea continuă este necesară.

Debite prognozate la secțiunea Praid:

  • 06: 0,87 mc/s
  • 06: 1,15 mc/s
  • 06: 0,87 mc/s

Sprijin concret pentru mediul de afaceri din zona Praid

În data de 11 iunie 2025, reprezentanții Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului au avut o primă întâlnire cu aproximativ 90 de reprezentanți ai mediului de afaceri local din Praid, pentru a discuta despre măsurile de sprijin pe care le pune la dispoziție Ministerul.

A fost prezentată forma de sprijin gândită special pentru nevoile zonei – schema de ajutor de minimis turism și industria ospitalității, au fost detaliate condițiile generale de accesare, documentele necesare și modul de acordare.

Obiectivul este de a susține activitatea economică locală și să fie stimulată valorificarea tuturor resurselor de care dispune zona Praidului.

Pentru a fi alături de antreprenori pe tot parcursul procesului, va fi deschis un punct de informare la Primărie, dedicat exclusiv sprijinirii mediului de afaceri.

În maxim 30 zile toate cererile de ajutor vor fi depuse spre a fi soluționate.

Măsuri privind siguranța populației

  • Ploile din ultimele zile NU au generat riscuri suplimentare pentru populație.
  • Se menține evacuarea temporară pentru minimum 20 de zile. Riveranii pot avea acces, limitat, pe timpul zilei  pentru activități curente.
  • Zona este supravegheată prin posturi fixe de jandarmi și patrule mixte mobile ale MAI.
  • Se mențin parapeții de apărare pe aliniamentul pârâului Corund.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri