SPANIA, LOVITĂ DE UN NOU RECORD DE TEMPERATURĂ: 46°C ÎN IUNIE, LA HUELVA

Spania a înregistrat sâmbătă, 28 iunie, o temperatură record de 46 de grade Celsius la El Granado, în provincia Huelva, situată în sudul țării, aproape de granița cu Portugalia. Este cea mai ridicată valoare termică consemnată vreodată în luna iunie, a confirmat luni agenția meteorologică națională Aemet, potrivit AFP.

Recordul anterior pentru luna iunie fusese stabilit în 1965, la Sevilla, când au fost măsurate 45,2°C. Noua valoare a fost atinsă la ora 16:40, iar după verificarea datelor, Aemet a validat oficial măsurătoarea.

Valul de căldură extremă care a lovit Spania vineri va continua cel puțin până miercuri, cu temperaturi ridicate în special în centrul și sudul peninsulei.

Această nouă extremă meteorologică vine după ce luna mai 2025 a fost deja cea mai caldă înregistrată vreodată, cu o temperatură medie de 24,08°C pe teritoriul Spaniei peninsulare.

Spania se confruntă din ce în ce mai des cu recorduri termice și valuri de căldură, în contextul schimbărilor climatice care amplifică frecvența și intensitatea fenomenelor extreme, avertizează experții. Ultimii trei ani au fost cei mai călduroși din istoria țării.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri