În județul Mureș, anul 2025 a adus un val de atacuri ale animalelor sălbatice, în special ale urșilor. Au fost depuse 148 de dosare de despăgubire pentru daune provocate de urși și lupi, valoarea totală a acestora ridicându-se la 856.775 lei, potrivit Direcției Județene de Mediu. Până acum, s-au achitat doar 218.957 lei, iar restul sumelor sunt în așteptare, fiind necesar un buget suplimentar pentru plata integrală a despăgubirilor.
Cele mai afectate zone sunt comunele Aluniş, Ideciu de Jos, Chiheru de Jos, Brâncoveneşti, Băla, Deda, Albeşti, Apold, Daneş, Saschiz, Găleşti, Vănători, Hodoşa, Eremitu, Ruşii Munţi, Bălăuşeri, Fântânele, dar și orașele Sighișoara și Sovata. Majoritatea pagubelor au fost provocate de urși, doar șapte incidente fiind puse pe seama lupilor.
Printre victime se numără animale domestice, culturi agricole, dar și autoturisme. Șase urși au fost loviți accidental de mașini sau trenuri, însă proprietarii mașinilor nu au fost despăgubiți, fiind invocate semnele de avertizare montate pe drumuri.
O evaluare realizată în primăvară a scos la iveală o populație de urși estimată la 1.543 de exemplare în județ, de șase ori mai mare decât nivelul optim, care ar trebui să fie de aproximativ 250. Conform Legii nr. 242/2024, Mureșul are alocat un plafon de 43 de exemplare la cota de prevenție, însă până în prezent au fost recoltate doar 20, în ciuda faptului că autorizațiile de mediu au fost emise încă din primul trimestru al anului. Alți doi urși au fost eliminați în regim de urgență, la nivel de intervenție.
Reprezentanții DJM Mureș atrag atenția că în ultimii ani urșii s-au înmulțit necontrolat, și-au părăsit habitatele naturale și au început să coboare frecvent în localități pentru a-și procura hrana, punând în pericol viața și bunurile oamenilor.
Sursa: Newsinn
