O femeie a fost salvată sâmbătă după-amiază de salvamontiștii din județul Hunedoara, după ce a căzut accidental într-o râpă adâncă de aproximativ 15 metri, sub vârful Păpușa Mare (2.504 m), în zona centrală a Masivului Retezat.
Potrivit Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, victima a suferit un traumatism cranio-cerebral, motiv pentru care a fost solicitată intervenția unui elicopter din cadrul Unității Speciale de Aviație IGAv Caransebeș. Salvarea a fost dusă la bun sfârșit de salvamontiștii aflați în serviciul de permanență în zonă, cu sprijinul echipajului aerian.
Femeia rănită a fost preluată de la locul accidentului și transportată de urgență la spitalul din Caransebeș, județul Caraș-Severin.
Salvamontiștii reamintesc turiștilor importanța prudenței și echipamentului adecvat în zonele montane, mai ales pe traseele dificile din Retezat.
Sursa: Realitatea de Hunedoara
