Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, a convocat marți o ședință de lucru cu șefii mai multor instituții și primarii din comunele Borca, Ceahlău, Hangu, Grințieș și Poiana Teiului, după ce urșii au fost semnalați tot mai des în zonele locuite. Întâlnirea are loc la sediul Primăriei Poiana Teiului, cu scopul stabilirii unui plan de măsuri clare și coordonate pentru gestionarea pericolului reprezentat de animalele sălbatice.
La ședință participă reprezentanți ai Jandarmeriei, Agenției pentru Protecția Mediului, Direcției Silvice și ai două asociații de vânători. Numai săptămâna trecută, ISU Neamț a transmis șase alerte RO-ALERT în urma apariției urșilor, trei dintre acestea fiind doar în comuna Poiana Teiului, inclusiv două într-o singură zi.
Situația este considerată critică, mai ales după ce, pe 23 iunie, un bărbat de 78 de ani din comuna Dămuc a fost atacat și mușcat de urs în apropierea satului. În 2024, ISU Neamț a emis nu mai puțin de 63 de alerte pentru prezența urșilor în zone locuite.
Sursa: Newsinn
