La Râșnov au fost instalați primii 800 de metri de gard electric în zona Matei Basarab – Valea Cetății, ca măsură de protecție împotriva urșilor care coboară frecvent din pădure în căutare de hrană, atrăși de tomberoanele din apropierea gospodăriilor.
Potrivit reprezentanților primăriei, decizia a fost luată în urma numeroaselor apeluri la 112 prin care cetățenii semnalau prezența urșilor în zonele locuite. Gardul electric are rolul de a crea o barieră eficientă între animalele sălbatice și casele oamenilor, reducând astfel riscul unor întâlniri periculoase.
Autoritățile au anunțat că următoarele zone vizate pentru instalarea gardurilor electrice sunt Nicolae Bălcescu – Școala 2 și strada Gheorghe Lazăr. În total, vor fi montați 6.000 de metri de gard electric, din care 5.200 urmează a fi instalați în perioada următoare, acoperind cele mai vulnerabile zone aflate la marginea pădurii.
Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de prevenție, menit să asigure siguranța locuitorilor și să reducă interacțiunile periculoase cu fauna sălbatică.
Sursa: Realitatea de Brasov
